ADR Sud Muntenia

Un nou impuls pentru industria apelor minerale din Comarnic prin PTJ

Într-un context economic în continuă schimbare, în care adaptarea la cerințele unei economii verzi devine esențială, compania Apa Talea SRL din orașul Comarnic, județul Prahova, a făcut un pas important spre dezvoltare și modernizare printr-un proiect finanțat prin Prioritatea 5 Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027, cu sprijinul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia

Proiectul „Dezvoltarea activității productive a SC Apa Talea SRL” a însemnat mai mult decât o simplă investiție, a fost o oportunitate reală de transformare pentru companie, care și-a propus să își consolideze poziția pe piața industriei alimentare, în domeniul producției de ape minerale și ape îmbuteliate

Cu o valoare totală de aproximativ 579 mii de euro, din care peste 369 mii de euro finanţare nerambursabilă, inițiativa a permis extinderea capacității de producție și adoptarea unor tehnologii moderne, eficiente și prietenoase cu mediul

Investițiile realizate au schimbat semnificativ modul de funcționare al companiei, o linie automată de îmbuteliere pentru apă plată între 0,5 și 2 litri a crescut ritmul de producție și a îmbunătățit calitatea proceselor, în timp ce echipamentele IT și stația de compresoare au contribuit la eficientizarea activității zilnice

În același timp, accentul pus pe sustenabilitate s-a concretizat prin instalarea unor recuperatoare de căldură și a unui sistem de panouri solare pentru apă caldă, soluții care reduc consumul de energie și sprijină tranziția către un model de producție responsabil

Fluxul logistic a fost optimizat prin achiziția unui transpalet electric, iar gestionarea deșeurilor a devenit mai eficientă prin utilizarea unei prese de balotat, demonstrând preocuparea companiei pentru protecția mediului

În paralel, dezvoltarea unui site web cu aplicație mobilă a deschis noi canale de comunicare cu clienții și a contribuit la creșterea vizibilității brandului, susținută și de activitățile de informare și publicitate realizate în cadrul proiectului

Astăzi, societatea este un exemplu de bună practică în utilizarea fondurilor europene, o companie mai competitivă, mai eficientă și mai bine pregătită pentru provocările viitorului, contribuind totodată la dezvoltarea economică a comunității din Comarnic și la consolidarea unui sector alimentar modern și sustenabil în județul Prahova

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Priorităţile de Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027, priorităţile 5 şi 9, gestionează fonduri europene nerambursabile dedicate companiilor și administrațiilor publice locale din județul Prahova, pentru a sprijini adaptarea acestora la provocările economice și sociale generate de tranziția către o către o economie verde.

Pentru informații actualizate, vă rugăm să consultați secțiunea dedicată Priorităţilor de Tranziție Justă 2021-2027 pe pagina web a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, link: https://www.adrmuntenia.ro/ptj şi pe pagina https://mfe.gov.ro/ptj/noutati/.

ÎmprEUnă construim o economie verde și competitivă! 🌱

Alte știri ADR Muntenia