ADR Sud Muntenia

Tehnologie medicală avansată și noi locuri de muncă prin Programul Tranziție Justă în județul Prahova

Accesul la servicii medicale moderne și performante este esențial pentru dezvoltarea comunităților locale și pentru creșterea calității vieții. În localitatea Bălțești, compania Sfânta Sofia Hospital Med SRL a făcut un pas important în această direcție prin implementarea proiectului „Dezvoltarea activității societății Sfânta Sofia Hospital Med SRL”, finanțat prin Programul Tranziție Justă 2021–2027, în cadrul apelului dedicat întreprinderilor mici și mijlocii.

Proiectul, cu o valoare totală de 1 milion de euro, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de aproape 773 mii de euro din Fondul pentru Tranziție Justă și bugetul de stat, contribuind la modernizarea infrastructurii medicale și la diversificarea serviciilor oferite pacienților din județul Prahova.

Prin această investiție, societatea a realizat o investiție inițială pentru diversificarea serviciilor medicale și de diagnostic, principalul element fiind achiziționarea unui echipament de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN). Noua dotare permite realizarea unor investigații complexe, la standarde moderne, reducând nevoia pacienților de a se deplasa în alte orașe pentru diagnostic.

Pe lângă achiziționarea echipamentului RMN, proiectul a inclus investiții în digitalizarea activității medicale, în creșterea eficienței energetice prin tehnologii verzi, în măsuri de economie circulară pentru o gestionare responsabilă a deșeurilor, precum și în îmbunătățirea accesibilității pentru pacienții cu mobilitate redusă.

Implementarea proiectului a avut un impact direct și asupra pieței muncii locale. Au fost create 7 locuri de muncă, dintre care 3 sunt destinate persoanelor din categorii defavorizate, contribuind astfel la incluziunea socială și la dezvoltarea economică a comunității.

De asemenea, 2 angajați au participat la programe de formare profesională, consolidând competențele echipei și asigurând furnizarea unor servicii medicale de calitate.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea competitivității și dezvoltarea societății pe piața serviciilor medicale, prin diversificarea serviciilor de diagnostic și modernizarea infrastructurii medicale. Prin această investiție, compania contribuie la creșterea capacității economiilor locale de a genera locuri de muncă durabile, în linie cu strategiile teritoriale de dezvoltare pentru perioada 2021–2027.

Totodată, proiectul sprijină diversificarea economică durabilă, în special în sectorul antreprenoriatului mic și mijlociu, contribuind la consolidarea competitivității și atractivității economice a regiunii.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă 2021–2027, gestionează fonduri europene nerambursabile dedicate companiilor și administrațiilor publice locale din județul Prahova, pentru a sprijini adaptarea acestora la provocările economice și sociale generate de tranziția către o către o economie verde.

Pentru informații actualizate, vă rugăm să consultați secțiunea dedicată Programului Tranziție Justă 2021-2027 pe pagina web a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, link: https://www.adrmuntenia.ro/ptj şi pe pagina https://mfe.gov.ro/ptj/noutati/.

ÎmprEUnă construim o economie verde și competitivă! 

Alte știri ADR Muntenia