ADR Sud Muntenia

Peste 18,6 milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Prahova

PTJBLOCURI_0.png

A fost publicat Ghidul Solicitantului pentru Prioritatea 9 – „Locuințe la prețuri accesibile și durabile”, Acțiunea „Renovarea energetică minoră, moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale pentru comunități”. Programul pune la dispoziția comunităților din județul Prahova fonduri nerambursabile pentru investiții menite să crească eficiența energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale.

Alocarea financiară nerambursabilă disponibilă în cadrul apelului este de 18.684.371,76 euro, iar cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 19 august 2026, ora 17:00 – 3 februarie 2027, ora 17:00.

În cadrul acestui apel sunt eligibile Unitățile Administrativ-Teritoriale din județul Prahova, respectiv comunele, orașele, municipiile și municipiul reședință de județ. Valoarea minimă eligibilă a finanțării nerambursabile solicitate pentru un proiect este de 200.000 de euro, în timp ce valoarea maximă poate ajunge la 15.000.000 de euro, echivalent în lei.

Solicitanții trebuie să asigure o contribuție proprie de minimum 2% din totalul cheltuielilor eligibile. Prin finanțarea acordată vor putea fi realizate investiții pentru renovarea energetică minoră, moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, cu scopul de a reduce consumul de energie și de a îmbunătăți performanța energetică a acestora.

Pentru autoritățile locale din Prahova, apelul reprezintă o oportunitate importantă de a atrage fonduri europene pentru modernizarea fondului locativ și îmbunătățirea condițiilor de locuire, în paralel cu reducerea consumurilor energetice și a costurilor asociate acestora.

Ghidul Solicitantului poate fi consultat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, aici, precum și prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Priorităţile de Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027, priorităţile 5 şi 9, gestionează fonduri europene nerambursabile dedicate companiilor și administrațiilor publice locale din județul Prahova, pentru a sprijini adaptarea acestora la provocările economice și sociale generate de tranziția către o către o economie verde.

Pentru informații actualizate, vă rugăm să consultați secțiunea dedicată Priorităţilor de Tranziție Justă 2021-2027 pe pagina web a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, link: https://www.adrmuntenia.ro/ptj şi pe pagina https://mfe.gov.ro/ptj/noutati/.

Alte știri ADR Muntenia