Acum ne puteți găsi și pe

Cea de-a opta întâlnire a consorțiului ClusterFY

antet-clusterfy-835x114px.png

În perioada 14-16 octombrie 2019, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADRSM), în calitate de partener, a participat la cel de-al VIII-lea seminar interregional al proiectului ClusterFY, organizat la Kosice, Slovacia. Alături de reprezentanții ADRSM au fost invitați să participe și doi stakeholderi, reprezentând clusterul ELINCLUS (UPB – CETTI), și Polul de Competitivitate Auto Muntenia, membri ai grupului de actori interesați de revizuirea politicilor pentru clustere.

Întâlnirea a fost organizată de partenerul din Slovacia, Agenția Slovacă pentru Inovare și Energie, cu sediul în Bratislava, Slovacia și a cuprins vizite de studiu, o conferință, un workshop, precum și o întrunire a Comitetului de coordonare al proiectului.

Cea dintâi secțiune a constat în vizite de studiu realizate în locații deosebite. Prima vizită a fost facută la Centrul de Cercetare pentru Materiale și Tehnologii Progresive pentru Aplicații Prezente și Viitoare - PROMATECH, unde Comitetul de coordonare al proiectului și stakeholderii invitați au fost întâmpinați de directorul institutului, prof. dr. Ján Dusza, care a prezentat activitățile desfășurate în cadrul institutului.

Următoarele vizite de studiu au fost realizate la companii ce utilizează tehnologiile generice esențiale (KET) și anume: T-Systems (tehnologia informației și comunicațiilor), Food Property Technologies - FPT (IoT, e-mobility), companii membre ale clusterului IT Valley. A urmat, apoi, o vizită la compania SPINEA (producător de rulmenți, părți componente ale roboților industriali), membră a clusterului AT+R.

A doua zi a fost dedicată seminarului interregional „Clusterele în era digitală” la care au participat, reprezentanți ai autorităților naționale, mediul academic și mediul de afaceri din Slovacia, eveniment ce a constituit un bun prilej de discuții atât despre rolul și politica clusterelor, cât și aspectele de management ale sistemului de cercetare-dezvoltare din Slovacia.

A treia zi a fost alocată celei de-a VIII-a întâlniri a Comitetului de coordonare, în cadrul căreia au fost discutate aspecte ale proiectului, privind: planurile de acțiune, rezultatele întâlnirilor anterioare, probleme de comunicare, precum și planificarea activităților viitoare aferente celei de-a II etape a proiectului.

Reamintim că proiectul ClusterFY abordează nevoile rețelelor de afaceri și a clusterelor care se integrează în lanțurile de valori inovatoare regionale și internaționale, care își sporesc capacitățile de inovare pentru comercializarea cunoștințelor, crearea de inovații radicale, implementarea soluțiilor perturbatoare prin exploatarea tehnologiile generice esențiale, în special în domeniile prioritare ale strategiilor de specializare inteligentă.

Mai multe detalii despre implementarea ClusterFY aflați de pe website-ul Agenției, secțiunea Proiecte– link: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-clusterfy/static/952, precum și pe site-ul proiectului–link: https://www.interregeurope.eu/clusterfy/.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.