Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Prioritățile Programului Tranziție Justă 2021–2027, a organizat, în format online, o întâlnire tehnică de lucru cu beneficiarii Apelului de proiecte „Intervenții care sprijină dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”, din județul Prahova.
La sesiunea de lucru dedicată mediului privat au participat 28 de reprezentanți ai microîntreprinderilor beneficiare. Delegația ADR Sud-Muntenia a fost coordonată de Daniel Ștefan, șeful Organismului Intermediar pentru Priorităţile de Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027, priorităţile 5 şi 9. Reprezentanţii Agenţiei au oferit participanților clarificări și răspunsuri specializate cu privire la principalele aspecte întâlnite în procesul de implementare a proiectelor.
Discuțiile purtate în cadrul întâlnirii s-au concentrat pe teme esențiale pentru asigurarea unei implementări eficiente și în conformitate cu cerințele PTJ 2021-2027. Unul dintre principalele subiecte abordate a vizat stadiul de implementare a proiectelor, fiind analizat progresul înregistrat de beneficiari și discutate aspectele necesare pentru realizarea indicatorilor de proiect și atingerea obiectivelor asumate.
O atenție deosebită a fost acordată și aspectelor financiare, importante pentru buna derulare a investițiilor. În acest context, au fost clarificate modalitățile și procedurile privind elaborarea și depunerea cererilor de plată și a cererilor de rambursare. Totodată, reprezentanții OI PTJ au oferit explicații privind mecanismul de rambursare a cheltuielilor și respectarea cerințelor aplicabile în derularea proiectelor finanțate.
În cadrul întâlnirii au fost abordate și cerințele privind comunicarea și vizibilitatea proiectelor, beneficiarii fiind informați cu privire la obligațiile pe care le au în ceea ce privește promovarea sprijinului financiar acordat prin PDDTJ și respectarea regulilor de identitate vizuală și comunicare.
Prin organizarea acestor întâlniri tehnice, ADR Sud-Muntenia urmărește să mențină un dialog direct și constant cu beneficiarii și să le ofere sprijinul necesar pentru implementarea corectă și eficientă a proiectelor. Schimbul de informații și clarificarea aspectelor tehnice, administrative și financiare contribuie la reducerea riscurilor în implementare și la atingerea rezultatelor și indicatorilor asumați.
ADR Sud-Muntenia va continua să sprijine beneficiarii PTJ 2021–2027 prin informare, consiliere și dialog constant, în vederea utilizării eficiente a fondurilor europene și a susținerii dezvoltării durabile a microîntreprinderilor, a antreprenoriatului și a creării de noi locuri de muncă în județul Prahova.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru PTJ 2021–2027, priorităţile 5 şi 9, gestionează fonduri europene nerambursabile dedicate companiilor și administrațiilor publice locale din județul Prahova, pentru a sprijini adaptarea acestora la provocările economice și sociale generate de tranziția către o către o economie verde.
Pentru informații actualizate, vă rugăm să consultați secțiunea dedicată Priorităţilor de Tranziție Justă 2021-2027 pe pagina web a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, link: https://www.adrmuntenia.ro/ptj şi pe pagina https://mfe.gov.ro/ptj/noutati/.