Acum ne puteți găsi și pe

ADR Sud Muntenia, la întâlnirea Comitetului de coordonare din cadrul proiectului UpGradeSME

logo-924x100.png

În perioada 3 - 4 martie 2020, reprezentantul  Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a participat la întâlnirea Comitetului de coordonare, desfășurată în cadrul proiectului UpGradeSME. Acest eveniment a fost organizat de către partenerul portughez al proiectului, Comunitatea Intermunicipală CIM Ave, Guimaraes, Portugalia.

Prima zi a întâlnirii a fost dedicată analizării stadiului de implementare a proiectului, participanții realizând informări privind statusul realizării Planului de acțiune.

Cea de-a doua zi a oferit prilejul de a vizita compania GUIMARPEIXE din Guimaraes care produce, vinde și distribuie produse alimentare congelate, operând în prezent pe teritoriul național portughez, și care exportă aceste produse în Uniunea Europeană. O altă vizită a fost realizată la compania BLESS International  al cărei domeniu de activitate este industria textilă, având peste 20 de ani de experiență de internaționalizare.

Proiectul UpGrade SMEs  este implementat de un consorțiu format din opt parteneri din șase state aflate în aria eligibilă a Programului Interreg Europe  (România, Ungaria, Olanda, Germania, Portugalia, Spania). Bugetul total al proiectului este de 1,696,875 euro, din care bugetul alocat ADR Sud Muntenia este 170,900 euro. Perioada de implementare a proiectului este 1 aprilie 2016 – 31 martie 2021.

Detalii privind obiectivul și activitățile aferente acestui proiect puteți afla consultând site-ul destinat programelor implementate de ADR Sud Muntenia, în calitate de lider sau partener, accesând link-ul următor: https://adrmuntenia.ro/proiectul-upgradesme/static/912.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.