ADR Sud Muntenia

Reglementări guvernamentale pentru descentralizarea fondurilor europene și stabilirea cadrului financiar general în perioada de programare 2021-2027

romania-3387522_0.jpg

În ședința de luni, 27 iunie 2022, Guvernul României a aprobat trei acte normative necesare pentru absorbția fondurilor europene în exercițiul financiar european 2021-2027.

Prin adoptarea primului document, Guvernul a stabilit prin OUG atribuțiile Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR) în îndeplinirea rolului de Autoritate de Management (AM) pentru programele operaționale regionale. Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale, adoptată în ședința de luni, completează cadrul legal necesar exercitării de către ADR-uri a atribuțiilor care derivă din îndeplinirea calității de autoritate de management în domeniul dezvoltării regionale, precum și în domeniul prevenirii, constatării și sancționării neregulilor.

Actul normativ are în vedere ca ADR să fie pe deplin funcționale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor operaționale regionale și, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinație.

Prin soluțiile legislative prevăzute, ordonanța permite ca deciziile luate de către ADR-uri în procesul de gestionare și control al programelor operaționale regionale să aibă forță juridică obligatorie pentru solicitanți, beneficiari sau alte entități cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcțiilor.

Calitatea de autoritate de management pentru ADR va fi exercitată în regim de putere publică, agențiile fiind asimilate instituțiilor publice, iar actele emise în realizarea funcțiilor de Autoritate de Management vor fi asimilate actelor administrative, putând fi supuse controlului în condițiile legii contenciosului administrativ.

Printre atribuțiile care vor reveni ADR-urilor, conform actului normativ adoptat, sunt prevăzute:

  • atribuții de verificare și control a modului de implementare a operațiunilor;
  • constatarea abaterilor de la legislația aplicabilă și emiterea titlurilor de creanță în conformitate cu legislația aplicabilă domeniului prevenirii, constatării și sancționării neregulilor;
  • îndeplinirea calității de furnizor de ajutor de stat și de minimis;
  • recuperarea creanțelor stabilite în aplicarea legislației privind neregulile;
  • încheierea contractelor de finanțare în cadrul programului operațional gestionat.

Cel de-al doilea act normativ aprobat, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă stabilește cadrul financiar general aplicabil proiectelor finanțate din cele patru fonduri menționate. Normele metodologice de aplicare adoptate reglementează cadrul financiar general pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile, precum și a prefinanțării și cofinanțării aferente acestei asistențe, pentru a asigura un management financiar eficient al acestor fonduri, în perioada de programare 2021-2027. Principiile stabilite pentru derularea fluxurilor financiare sunt similare celor implementate în perioada de programare 2014-2020, asigurând astfel cadrul necesar pentru implementarea proiectelor finanțate din bani europeni și facilitând, totodată, o absorbție corespunzătoare a acestor fonduri.

Principalele dispoziții vizează:

  • modul în care se realizează programarea bugetară a sumelor reprezentând contravaloarea fondurilor europene și a celor destinate contribuției publice naționale;
  • detalierea fluxurilor financiare precum și modul în care beneficiarii proiectelor finanțate din fonduri europene trebuie să reflecte sumele aferente acestor proiecte în evidența contabilă proprie;
  • descrierea mecanismului de acordare, justificare și restituire a prefinanțării acordate beneficiarilor, inclusiv în cazul proiectelor implementate în parteneriat;
  • condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca sumele reprezentând prefinanţarea să fie transferate beneficiarilor;
  • cerințele care trebuie îndeplinite de un beneficiar pentru a putea solicita și primi sumele aferente tranșelor de prefinanțare;
  • verificarea de către autoritățile de management a cheltuielilor declarate de beneficiar în cererea/cererile de rambursare depuse, în scopul autorizării cheltuielilor eligibile;
  • descrierea mecanismului de acordare și de justificare/recuperare a ratei forfetare pentru proiectele pregătite în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare și finanțate în cadrul Programului Operațional Dezvoltare Durabilă ca proiecte noi sau ca proiecte etapizate;
  • descrierea mecanismului aplicabil cererilor de plată;
  • angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor operaționale, prin stabilirea atribuțiilor autorităților de management/organismelor intermediare în ceea ce privește toate fazele procedurale;
  • stabilirea unor prevederi specifice fluxurilor financiare necesare funcționării Agențiilor de Dezvoltare Regională ca autorități de management pentru Programele operaționale regionale;
  • modul de derulare a proiectelor în parteneriat;
  • modalitatea de restituire de către beneficiari a sumelor individualizate în deciziile de reziliere a contractului de finanțare;
  • stabilirea conturilor aferente derulării fondurilor europene și a contribuției publice naționale totale;
  • modelul formularelor care urmează a fi utilizate de către beneficiari și/sau autoritățile implicate în sistemul de gestionare.

Tot în cadrul aceleiași ședințe, Guvernul a mai adoptat o Hotărâre pentru modificarea art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020, prin care sunt stabilite regulile de eligibilitate a cheltuielilor pentru achiziția de autovehicule sau alte mijloace de transport efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020, în conformitate cu modificările aduse în legislație normativelor de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice.

La finele anului trecut, Agențiile pentru dezvoltare regională au fost desemnate, conform OUG 122/2020, Autorități de management pentru POR la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, în exercițiul financiar european 2021-2027.

ADR Sud Muntenia va gestiona peste 1,3 miliarde de euro prin POR Sud - Muntenia 2021-2027 pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman, iar cu ajutorul fondurilor europene regiunea noastră va deveni: mai competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice, cu orașe prietenoase cu mediul, cu mobilitate urbană durabilă, mai accesibilă, educată și atractivă.

Sursa: Guvernul României

Alte știri ADR Muntenia