ADR Sud Muntenia

Întâlnire tehnică cu autoritățile publice din Amara

Miercuri, 18 ianuarie 2023, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, din municipiul Călărași, a avut loc o întâlnire de lucru, la solicitarea reprezentanților Primăriei Orașului Amara, județul Ialomița. În cadrul întâlnirii, la care a participat și deputatul Raluca Dumitrescu, au fost trecute în revistă proiectele finanțate în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Primăria Amara este unul din beneficiarii al cărui prim proiect, destinat dezvoltării orașului, a fost depus în noiembrie 2007, iar pe perioada de programare 2014-2020 are în implementare cinci contracte de finanțare, aflate în diferite faze de implementare.

Întâlnirea a avut ca scop identificarea provocărilor întâmpinate de beneficiari în implementarea proiectelor, încercând, totodată, să vină în sprijinul acestora, prin găsirea unor soluții optime pentru problemele adresate.

Gazda dezbaterii, Mariana Vișan, director Direcția Organism Intermediar POR, din cadrul ADR Sud-Muntenia a clarificat, punctual, fiecare situație semnalată de Alin-Sorin Sandu, primarul orașului Amara, astfel încât proiectele să fie implementate și finalizate cu succes.

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia au fost transmise până acum 2.175 cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,60 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de peste 14,46 miliarde de lei. Pentru 990 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de 9,60 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de 

peste 7,97 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.

Potențialii beneficiari din județul Ialomița au transmis 138 de cereri de finanțare ce au însumat o valoare totală de 1,64 miliarde de lei și au solicitat fonduri nerambursabile de 1,25 miliarde de lei. Pentru 70 dintre acestea s-au semnat contracte de finanțare în valoare totală de 766,22 milioane de lei, ce au solicitat fonduri publice în valoare peste 689 milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio și are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanțare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Helpdesk: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

Alte știri ADR Muntenia