Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia (ADR Sud-Muntenia), în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027 (PTJ), a organizat vineri, 20 februarie a.c., în format online, o întâlnire tehnică dedicată mediului public.
Evenimentul a reunit 20 de participanţi și a avut ca obiectiv prezentarea aplicată a liniei de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii de afaceri – Parcuri industriale.
Sesiunea de lucru a fost susținută de echipa ADR Sud-Muntenia, coordonată de Daniel Ștefan, șef Serviciu OI PTJ, și Cristina Radu, șef Serviciu Helpdesk, alături de reprezentanți ai Autorității de Management pentru PTJ 2021–2027 și ai Consiliul Județean Prahova, în calitate de coordonator al Grupului Județean de Tranziție Justă.
Apelul dedicat Parcurilor industriale beneficiază de un buget total de 10,5 milioane euro și finanțează structuri de sprijinire a afacerilor.
Aceasta este prima linie de finanțare deschisă în anul 2026, lansată la data de 28 ianuarie, cu o durată de depunere a proiectelor de șase luni.
Proiectele pot avea o valoare de până la 10,5 milioane euro și vizează construirea/extinderea/modernizarea de clădiri şi anexe aferente care vor fi utilizate pentru oferirea de servicii pentru rezidenții parcului/beneficiarii direcți ai serviciilor oferite de parc, inclusiv dotări cu active corporale și necorporale, asigurarea utilităţilor necesare funcţionării obiectivului de investiţie, amenajarea terenurilor și creșterea eficienței energetice a clădirilor administrative aferente parcurilor industriale.
În cadrul întâlnirii au fost discutate stadiul de pregătire al proiectelor, precum și dificultățile întâmpinate în elaborarea cererilor de finanțare și a documentației tehnice. Dialogul deschis dintre reprezentanții OI, AM și cei de la nivel local a contribuit la clarificarea aspectelor tehnice privind condițiile de accesare, oferind informații suplimentare și sprijin potențialilor beneficiari interesați de dezvoltarea infrastructurii economice.
Documentația tehnică și Ghidul Solicitantului pentru această linie de intervenție pot fi consultate online pe site-ul ADR Sud-Muntenia: http://www.adrmuntenia.ro/ptj și pe portalul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: https://mfe.gov.ro/ptj/noutati/.
ÎmprEUnă clădim comunitățile viitorului!