ADR Sud Muntenia

162

162_1_2.jpg
Joi, 24 iulie 2008, s-a semnat primul contract finanţat din Programul Operaţional Regional. Documentul a fost semnat de reprezentantul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuinţelor (in calitate de Autoritate de Management), reprezentantul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia ( in calitate de Organism Intermediar) si Consiliul Judeţean Ialomiţa (in calitate de beneficiar).
Contractul semnat joi este primul proiect, la nivelul regiunii Sud Muntenia, ce primeşte finantare din REGIO (Programul Operational Regional 2007-2013). Consiliul Judeţean Ialomiţa va beneficia de fonduri nerambursabile in cadrul Axei 2, domeniul de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi Modernizarea Reţelei de Drumuri Judeţene, Străzi Urbane-inclusiv Construcţia/Reabilitarea şoselelor de centură. Proiectul are o valoare totală de 36.462.900,65 lei, din care 25.971.102,83 lei fonduri FEDR nerambursabile, 3.452.805,58 lei  finanţare de la bugetul naţional şi 600.487,93 lei cofinanţarea beneficiarului. Proiectul  are ca obiectiv reabilitarea DJ 201B, km. 0+000-km.19+000, pe traseul Ciochina-Orezu-Rasi. Durata de implementare a acestuia va fi de 24 de luni, perioadă în care se vor realiza lucrări de modernizare şi reabilitare prin refacerea sistemului rutier, refacerea şi completarea sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice, consolidarea şi modernizarea podurilor aflate pe lungimea drumului.
 „Pentru regiunea Sud Muntenia este un moment cu adevărat istoric pentru ca am semnat astăzi primul contract care  demarează finanţări pentru infrastructură din fonduri structurale. Insa, pentru noi,  este doar un succes de etapa  deoarece provocarea majora a regiunii, si implicit a noastră,  este aceea de a absorbi  toata suma alocata prin Regio si, mai ales,  de a  realiza doar proiecte necesare comunitatii”, a  declarat Liviu Musat, directorul ADR Sud Muntenia .

ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Dezvoltare proiecte, monitorizare si evaluare POR : 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax : 0242-313-167 , email : oi@adrmuntenia.ro.

 

 

Daniela Traian
Şef Birou comunicare

Alte știri ADR Muntenia