Acum ne puteți găsi și pe

Cea de-a cincea întâlnire a consorțiului ClusterFY

clusterfy_1_0.png

În perioada 22 – 24 octombrie 2018, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de partener, a participat la cel de-al V-lea seminar interregional al proiectului ClusterFY, organizat în Toledo & Ciudad Real, Spania, de Universitatea Castilla-La Mancha.

Evenimentul a fost structurat pe trei secțiuni. Prima a fost alocată celei de-a V-a întâlniri a Comitetului de Coordonare, în cadrul căreia s-au discutat aspectele generale ale proiectului și anume: activitățile desfășurate la nivel regional și național, rezultatele întâlnirii din Hudiksvall, Suedia, problemele de comunicare, precum și planificarea activităților viitoare.

A doua secțiune a constat în vizite de studiu, realizate în diferite locații. Astfel, prima vizită a fost facută la Primăria Orașului Puertollano, unde Comitetul de Coordonare al proiectului și stakeholderii invitați au fost întâmpinați de primarul orașului, Maria Teresa Fernandez Molina care a felicitat întreaga echipă ClusterFY și a asigurat de tot sprijinul municipalității, în cazul unei viitoare colaborări.

Următoarele vizite de studiu au fost realizate la diferite instituții, centre de cercetare dezvoltare și companii private ce utilizează tehnologiile generice esențiale precum: Centrul Public de Cercetare&Dezvoltare pentru Promovarea Hidrogenului și Tehnologiilor pentru Celulele de Combustibil, Fabrica de Biorafinare ClaMber, Institutul pentru Sisteme Fotovoltaice Concentrate și Compania Tecnobit, companie cu referințe internaționale în domeniile avionică, optronică, tactică și comunicații de securitate, simulări și inhibitori.

A treia secțiune a întâlnirii a fost dedicată celui de-al V-lea seminar interregional „Construirea de Clustere Globale de Inovare” la care au participat, reprezentanți ai autorităților naționale, mediul academic și mediul de afaceri din Spania. Evenimentul a constituit un bun prilej de discuții atât despre rolul și politica clusterelor, cât și despre aspectele de management ale sistemului de cercetare-dezvoltare din regiunea Castilla-La Mancha.

Reamintim că proiectul ClusterFY abordează nevoile rețelelor de afaceri și a clusterelor care se integrează în lanțurile de valori inovatoare regionale și internaționale care își sporesc capacitățile de inovare pentru comercializarea cunoștințelor, crearea de inovații radicale, implementarea soluțiilor perturbatoare prin exploatarea tehnologiile generice esențiale, în special în domeniile prioritare ale strategiilor de specializare inteligentă.

Mai multe detalii despre implementarea ClusterFY aflați de pe website-ul Agenției, secțiunea Proiecte– link: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-clusterfy/static/952, precum și pe site-ul proiectului–link: https://www.interregeurope.eu/clusterfy/.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.