În perioada 12–13 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului din București, are loc evenimentul aniversar „Interreg 35 de ani – Interreg în România”, organizat de Autoritatea Națională Română pentru Programele Interreg, pentru a celebra 35 de ani de existență a programelor de cooperare teritorială europeană (Interreg) la nivel european și 18 ani de participare a României la aceste programe, în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Din partea ADR Sud-Muntenia, la eveniment a participat Daniela Traian, director al Direcției Dezvoltare, care a susținut o prezentare a proiectului Skills4Life – Sprijinirea integrării socio-economice a tinerilor care părăsesc sistemele de protecție a copilului prin dezvoltarea competențelor și capacităților acestora, prin politici de tranziție mai incluzive în regiunea Dunării, în cadrul panelului dedicat proiectelor din domeniul social.
Proiectul Skills4Life, finanțat în cadrul Apelului 2 al Programului Transnațional Dunărea, Axa prioritară 3 – O regiune a Dunării mai socială, Obiectivul specific 3.2 – Servicii de calitate, accesibile și incluzive în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții, are ca scop îmbunătățirea politicilor de sprijin destinate tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului în regiunea Dunării.
Evenimentul de la București reunește aproximativ 250 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor publice din România și Europa, ai structurilor de management și ai beneficiarilor programelor Interreg, oferind un prilej valoros de reflecție asupra parcursului cooperării teritoriale și de promovare a rezultatelor obținute de beneficiarii români de-a lungul celor 18 ani de participare la această inițiativă europeană.
Participarea agenției reflectă implicarea continuă a ADR Sud-Muntenia în promovarea cooperării europene și a proiectelor care contribuie la dezvoltarea durabilă și incluziunea socială în regiunea Sud-Muntenia.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a implementat până în prezent 12 proiecte finanțate în cadrul programului Interreg, cu un buget total de 20.803.928,19 euro, din care bugetul propriu al Agenției de 2.056.312,83 euro. În prezent, ADR Sud-Muntenia are patru proiecte aflate în implementare, cu un buget cumulat de 7.926.465,69 euro, din care 831.043 euro revin Agenției, aceasta având calitatea de lider de proiect în două dintre ele.

_0.jpeg)
_0.jpeg)
