Acum ne puteți găsi și pe

ADR Sud Muntenia la Conferința Anuală a Rețelei Enterprise Europe Network 2018 de la Viena

een-antet.jpg
Viena1.jpg

În perioada 23 – 25 octombrie 2018, a avut loc la Viena, Conferința Anuală a Rețelei Enterprise Europe Network organizată de Agenția Executivă pentru IMM-uri în colaborare cu doi parteneri locali ai Enterprise Europe Network: Camera Economică Federală a Austriei și Agenția de promovare a cercetării din Austria.

Acest eveniment de importanță majoră a reunit peste 600 de participanți, reprezentanți ai organizațiilor gazdă ai rețelei, reprezentanți ai Comisiei Europene precum și alți factori interesați de la nivel european.

Această întâlnire anuală, organizată prin rotație în țara ce deține președinția Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului, reprezintă un eveniment marcant ce oferă posibilitatea membrilor de a se întâlni, de a discuta și de a face schimb de experiență cu scopul îmbunătățirii pe viitor a calității serviciilor furnizate.

Conferința din acest an a avut cinci teme principale: Internaționalizarea IMM-urilor, Managementul inovativ, Conectarea la ecosistemul regional, Ținta către excelență, Rețeaua în centrul livrării UE.

În cadrul conferinței au avut loc mai multe sesiuni interactive care i-au ajutat pe partenerii rețelei să afle despre platforma digitală potrivită pentru noua viziune a rețelei, să facă schimb de experiență cu privire la implementarea activităților de scale-up, identificând principalele sinergii în materie de învățare și explorare cu inițiativa Startup Europe.

Tot în cadrul conferinței s - a discutat despre accesul la finanțare, despre cele mai recente evoluții din Portalul European de Investiții, precum și despre activitățile de feedback din partea IMM-urilor, subliniind potențialele legături către SOLVIT.

Participarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia la acest eveniment, reprezentată de Florina Rășcanu – expert promovare export, se datorează implicării și coordonării proiectului PROSME -  Promovarea IMM-urilor din România prin intermediul Enterprise Europe Network, finanţat în cadrul Programului pentru Competitivitatea Întreprinderilor și pentru IMM-uri (COSME), proiect ce vizează furnizarea de servicii integrate pentru dezvoltare a IMM-urilor din regiunea Sud Muntenia și București Ilfov, macroregiunea trei.

een-subsol.jpg

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.