Acum ne puteți găsi și pe

A X-a ediție a conferinței „FONDURILE EUROPENE”

banner-conferinta.jpg

Joi, 1 noiembrie, ora 9:30, va avea loc cea de-a a X-a ediție a conferinței „Fondurile Europene” organizate de ziarul Bursa, la Camera de Comerț și Industrie a României.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate aspecte de interes privind absorbția fondurilor europene, precum: „Gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014-2020 - evoluţie şi perspective”, „Domenii de interes - agricultură, IMM-uri, energie, turism, construcţii, transporturi”, „Disponibilitatea băncilor de a cofinanţa proiecte pe fonduri europene”, „Proiecte de succes din bani de la UE implementate de companiile din ţara noastră”, „Obstacole întâmpinate de beneficiari în derularea proiectelor europene”,susținute de către reprezentanți ai autorităților de management.

Conferința va reuni reprezentanți ai companiilor din domeniile de activitate eligibile pentru finanţare europeană: agricultură, infrastructură, IT, energie, resurse umane, turism, mediu, transport, dezvoltarea capacităţii administrative, creşterea competitivităţii economice, delegați ai companiilor de consultanţă şi avocatură, ai autorităţilor publice centrale și locale, ai instituțiilor bancare, precum și jurnaliști.

Detalii despre eveniment puteți obține accesând următorul link: www.bursa.ro.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.