AGENTIA pentru DEZVOLTARE REGIONALA SUD MUNTENIA ORGANIZEAZA ÎN DATA DE 12 februarie 2013 CONCURS PENTU OCUPAREA UNUI POST DE EXPERT IN CADRUL SERVICIULUI COMUNICARE, la sediul central al Agenţiei din municipiul Călăraşi.
Cerinţe obligatorii pentru ocuparea postului:
• candidaţii să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent, în unul dintre următoarele domenii: litere, jurnalism, ştiinţe politice si administrative, sociologie, psihologie, ştiinţe juridice, ştiinţele comunicării. Studii postuniversitare reprezintă un avantaj;
• experienţa în domeniul relaţiilor publice reprezintă un avantaj;
• cunoştinţe bune de limba engleza (scris, citit, vorbit); cunoaşterea unei alte limbi străine reprezintă un avantaj;
• cunoştinţe foarte bune de operare pe calculator (cunoştinţele de tehnoredactare şi grafică computerizată reprezintă un avantaj).
• capacitatea de a lucra în echipă;
• capacitate de sinteză;
• excelente abilităţi de comunicare şi prezentare.
• posesor permis de conducere auto şi posibilitatea deplasării în Regiune.
Dosarele de înscriere se vor depune la sediul central al ADR Sud-Muntenia din Călăraşi, str. Gen. Constantin Pantazi, nr. 7A, jud. Călăraşi, până la data de 8 februarie 2013, ora 12.00.
Concursul se va desfăşura în data de 12 februarie 2013 la sediul central al ADR Sud Muntenia din Călăraşi, str. Gen. Constantin Pantazi, nr. 7A, jud. Călăraşi, începând cu ora 10.00.
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul ADR Sud-Muntenia str. Gen. Constantin Pantazi, nr. 7A, jud. Călăraşi, tel. 0242/331769. Persoane de contact: DANIELA TRAIAN- Sef Serviciu Comunicare/e-mail: comunicare@adrmuntenia.ro si IOANA MATU- Sef Birou Resurse Umane/e-mail: resurseumane@adrmuntenia.ro . Cuprinsul prezentului anunţ, bibliografia, precum si documentele necesare inscrierii la concurs pot fi consultate si pe site-ul ADR Sud Muntenia, la adresa www.adrmuntenia.ro (sectiunea Biblioteca- Documente utile).
Vom fi vârful de lance al Regiunii Sud Muntenia, o zona prosperă, cu o puternică identitate în România şi în Europa, în care vor trăi demn cei peste 3,5 milioane de locuitori ai săi.
Misiunea noastră consta în stimularea dezvoltării sociale si economice, echilibrate si durabile a Regiunii, prin elaborarea şi implementarea de strategii şi programe, atragerea de investiţii si promovarea Regiunii pe plan intern si extern.
Cheia reuşitei noastre este acţiunea în parteneriat cu administraţiile publice locale, societatea civila si mediul de afaceri.
Agenţia oferă comunităţii posibilitatea de a-si construi si afirma identitatea europeana, beneficiarilor servicii de cea mai buna calitate si personalului un mediu de lucru care sa îi aducă satisfacţii personale.
Capitalul nostru cel mai important îl reprezintă angajaţii Agenţiei, tineri, entuziaşti, competenţi, loiali, capabili sa asimileze noul. Ei vor face posibila punerea în aplicare a misiunii declarate.