ADR Sud Muntenia

„Colindăm, colindăm iarna ...”

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a fost și în acest an gazda colindătorilor, tradiție respectată cu sfințenie. Elevii călărășeni au pus în scenă momente artistice valoroase, autentice, aducând în sufletele tuturor spiritul Sărbătorilor de Crăciun și vestind un Nou An mai bun.

Așteptați cu nerăbdare și bucurie, întâmpinați cu daruri specifice sezonului, astăzi au trecut pragul Agenției, îmbrăcați în straie de sărbătoare colindătorii de la Școala Generală Nr. 10 „Mihai Viteazul”, Călărași, Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie SERA, Călărași, precum și de la Grădinița „Rostogol” din Călărași.

Astfel, în aceste zile premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos, micuții colindători ne-au prezentat emoționante momente autentice, specifice zonei, și nu numai, îndrumați de cadrele didactice coordonatoare.

Din cele mai vechi timpuri, în societatea românească tradițională, obiceiul colindatului are loc în timpul sărbătorilor asociate marilor ceremonialuri de inițiere, colindătorii fiind considerați mesagerii Divinității, prin intermediul cărora întreaga comunitate împărtășea starea spirituală, magică a sărbătorii.

Cu magia sărbătorilor în suflet și cu certitudinea unui An Nou mai bun, le mulțumim acestor mesageri privilegiați ai sacrului!

Sărbători fericite alături de cei dragi!

Alte știri ADR Muntenia