ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 23 Iunie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 15 Octombrie 2014
Fonduri Regio pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din județul Ialomița
În data de 15 octombrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat două noi contracte de finanţare în cadrul programului Regio, pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale din judeţul Ialomiţa.

Cele două contracte, pentru care UAT Municipiul Slobozia, județul Ialomiţa, a obţinut finanţare nerambursabilă europeană, au fost depuse în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie a.c. pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

Proiectul „Sală de gimnastică Liceul pedagogic ‘Matei Basarab’ - Lotul IV, Slobozia”, are o valoare totală de 1.401.215,94 lei, din care valoarea eligibilă este de 1.043.168,61 lei (fonduri FEDR – 886.693,32 lei; fonduri de la bugetul naţional – 135.611,92 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 20.863,37 lei). Contractul de finanţare vizează îmbunătăţirea calităţii actului educaţional şi creşterea accesului la educaţie în învăţământul preuniversitar prin înfiinţarea unei săli de gimnastică pentru cei 1.112 elevi ai Liceului Pedagogic „Matei Basarab” Slobozia. Într-un interval de zece luni, cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio, se vor executa lucrări pentru construirea unei noi săli de gimnastică, fapt ce va stimula interesul elevilor pentru performanță sportivă prin concurență și competiție.

Cel de-al doilea proiect, denumit „Campus școlar Liceul de Artă ‘Ionel Perlea’ - Slobozia”, se va derula pe o perioadă de 14 luni şi are o valoare totală de 11.356.396,71 lei, din care 10.355.794,91 lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR – 8.802.425,67 lei; fonduri de la bugetul naţional – 1.346.253,34 lei; contribuţia beneficiarului – 207.115,90 de lei). Astfel, cu ajutorul fondurilor Regio, se vor executa lucrări de reabilitare a clădirii școlii și a sălii de sport și vor fi construite cinci corpuri de clădire noi (cămine pentru elevi, garsoniere pentru cadre didactice, cantină, ateliere de creație și centrala termică).

Până în prezent, la nivelul judeţului Ialomiţa au fost depuse în total 16 proiecte pentru reabilitarea infrastructurii educaţionale cu sprijin financiar acordat prin programul Regio, dintre acestea primind finanţare 5 contracte, ce au o valoare totală de peste 57 milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.