ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Luni, 21 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 26 Septembrie 2014
Fonduri Regio pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale din mediul rural dâmboviţean
În data de 26 septembrie, la nivelul judeţului Dâmboviţa s-au semnat două noi contracte de finanţare în cadrul programului Regio, pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale din mediul rural.

La evenimentul de semnare a celor două contracte, ce a avut loc la Târgovişte, au luat parte vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, precum şi autorităţile publice locale din comunele Corneşti şi Tătărani – beneficiarele proiectelor Regio.

Cele două contracte au fost depuse şi, ulterior, au primit finanţare în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie a.c. pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

Primul proiect vizează „Reabilitare Şcoala cu clasele I-VIII comuna Corneşti, sat Corneşti, judeţul Dâmboviţa” şi are o valoare totală de 671.641,83 lei, din care valoarea eligibilă este de 584.758,49 lei (fonduri FEDR - 497.044,72 lei; fonduri buget naţional - 76.018,60 lei), urmând a fi implementat într-o perioadă de un an. Unitatea de învăţământ deserveşte un număr de aproximativ 230 de elevi şi 34 de cadre didactice care predau la clasele I – VIII.

Cel de-al doilea proiect, denumit „Reabilitare Școala Generală comuna Tătărani”, are o valoare totală de 659.401,16 lei, din care 573.051,28 lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR - 487.093,59 lei; fonduri buget naţional - 74.496,66 lei). Durata de implementare a contractului de finanţare este de un an, perioadă de timp în care se vor executa lucrări de reabilitare, modernizare şi extindere a unităţii de învăţământ, unde studiază aproximativ 200 de elevi de clase primare şi gimnaziale, sub îndrumarea a peste 20 de cadre didactice.

La nivelul judeţului Dâmboviţa, pe cele două apeluri deschise în cadrul programului Regio, Axa prioritară 3, DMI 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, au fost depuse în total 36 de cereri de finanţare, până în prezent fiind semnate 29 de contracte, ce au o valoare totală de aproximativ 185 milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.