ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 22 Septembrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 23 August 2013
Seminar de instruire destinat beneficiarilor de fonduri Regio
Vineri, 23 august, ADR Sud Muntenia a organizat un seminar de instruire pentru noii beneficiari de fonduri Regio, care au semnat în această perioadă contractele de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013. Evenimentul a avut loc la sala mare de şedinţe a Agenţiei. Scopul organizării acestei întâlniri de lucru a fost de a informa reprezentanţii autorităţilor publice locale şi ai mediului privat de la nivelul regiunii Sud Muntenia, în calitate de noi beneficiari, despre etapele implementării proiectelor finanţate prin programul Regio.

În cadrul instruirii, echipele de implementare au primit informaţii de specialitate despre procesul de implementare a proiectelor şi despre etapele de derulare a activităţilor prevăzute în cererile de finanţare. De asemenea, au fost oferite informaţii despre documentele folosite în derularea contractelor (prefinanţare, notificare privind depunerea cererii de prefinanţare/ rambursare, termen de depunere, documente ce trebuie să însoţească cererile de plată).

Totodată, s-au purtat discuţii despre modul în care trebuie ţinută evidenţa contabilă distinctă folosind conturi analitice, despre Raportul de progres şi au fost oferite detalii legate de vizita la faţa locului şi cum trebuie realizate pistele de audit. În ultima parte a întâlnirii de lucru s-au purtat discuţii despre activităţile de informare şi publicitate ce vor fi implementate în cadrul proiectelor, conform regulilor de identitate vizuală Regio.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.