ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 23 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 21 August 2013
Biserica „Sfânta Vineri” din Piteşti primeşte finanţare Regio pentru restaurare
Miercuri, 21 august, s-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Consolidare, restaurare şi reabilitare Ansamblul Bisericii <<Sf. Vineri>> – municipiul Piteşti, judeţul Argeş”. Parohia Sfânta Vineri, în calitate de beneficiar, va primi asistenţă financiară nerambursabilă Regio pentru valorificarea şi promovarea potenţialului turistic-cultural local în cadrul Axei prioritare 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe”. 

Valoarea totală a contractului este de 8.131.281 de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 6.249.593,52 lei (fonduri nerambursabile FEDR – 5.647.757,66 lei; fonduri de la bugetul naţional – 476.843,99 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 124.991,87 lei). 

Proiectul, ce are o durată de implementare de 20 de luni, vizează restaurarea, reabilitarea şi conservarea ansamblului (clădirea bisericii în suprafaţă de 454 mp şi casa parohială în suprafaţă de 224 mp), precum şi dezvoltarea activităţilor turistice de mare atractivitate, prin punerea în valoare a monumentului istoric, ce reprezintă un obiectiv de nepreţuit al patrimoniului cultural argeşean. 

 

În cadrul conferinţei de presă ce a avut loc la Piteşti, cu ocazia semnării contractului de finanţare, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a declarat următoarele:

„Proiectul ce vizează Biserica <<Sf. Vineri>> din Piteşti reprezintă, până în momentul de faţă, singurul contract finanţat în cadrul Axei prioritare 5, Domeniul major de intervenţie 5.1 din municipiul Piteşti. Este un contract destul de mare, de aproape 2 milioane de euro, din care aproape 1,5 milioane de euro nerambursabili. 

Personal, am vizitat acest lăcaş şi am fost impresionat de ceea ce am văzut acolo! Sunt convins că după finalizarea proiectului vom avea un obiectiv atât de patrimoniu istoric – cultural – religios, cât şi un obiectiv turistic însemnat pentru urbea piteşteană. Urez succes beneficiarilor, consultanţilor, tuturor celor care vor trudi la realizarea acestui proiect!”

 

          Biserica Parohiei „Sfânta Vineri” a fost construită la începutul secolului al XX-lea după proiectul arhitectului Ion N. Socolescu, aceasta fiind o replică a bijuteriei arhitecturale din vremea lui Neagoe Basarab, Biserica Mânăstirii Curtea de Argeş. După mai mult de o sută de ani de la darea în folosinţă, aceasta rămâne cea mai importantă clădire bisericească din municipiul reşedinţă de judeţ şi din zonă, devenind catedrală şi sediul Protopopiatului Piteşti. 

 

 

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.