ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 28 Aprilie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Luni, 01 Aprilie 2013
Trei unităţi de învăţământ din judeţul Argeş vor primi finanţare nerambursabilă din Regio
 

Comunele Cicăneşti şi Mihăești din judeţul Argeş vor primi asistenţă financiară pentru reabilitarea şi modernizarea a trei şcoli prin Regio, în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii pentru formarea profesională continuă”.

Unitatea administrativ-teritorială Cicăneşti, în calitate de beneficiar, a semnat luni, 1 aprilie, contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitare şcoală în satul Cicăneşti”. Valoarea totală a contractului este de 3.514.230,52 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 2.709.707 lei (fonduri nerambursabile FEDR - 2.303.250,95 lei; fonduri de la bugetul naţional - 352.261,91; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului - 54.194,14 lei).

          Obiectivul general a proiectului vizează îmbunătăţirea calităţii învăţământului, prin consolidarea, reabilitarea şi dotarea şcolii generale din satul Cicăneşti, în vederea asigurării unui proces educaţional la standarde europene. Aici, după implementarea contractului, ce are o perioadă de derulare de 16 luni, vor învăţa 183 de elevi, ce vor fi îndrumaţi în procesul educaţional de către 18 cadre didactice.

          Cel de-al doilea proiect pentru care se vor obţine fonduri Regio este Reabilitare Şcoala generală sat Valea Popii şi Şcoala sat Drăghici, comuna Mihăeşti, judeţul Argeş. Beneficiarul contractului - Comuna Mihăeşti a semnat, luni, contractul de finanţare pentru reabilitarea celor două unităţi de învăţământ, în valoare totală de 3.790.625,80 lei, din care 3.038.027 de lei reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului.

          Cu sprijin financiar nerambursabil Regio se vor consolida, reabilita şi dota cu echipamente școlare unităţile de învăţământ obligatoriu din satele Valea Popii şi Drăghici din comuna Mihăești, județul Argeş, într-o perioadă de un an. 

 

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.