ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 25 Aprilie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 29 Martie 2013
Identificarea potenţialului regiunii Sud Muntenia pentru dezvoltarea proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în parteneriat  cu Centrul pentru Promovarea Energiei Curate şi Eficiente în România ENERO, va organiza un workshop cu tema „Identificarea potenţialului Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia pentru dezvoltarea proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile pe terenuri marginale”.

Evenimentul, ce va avea loc în data de 2 aprilie, începând cu ora 10:00, la sediul ADR Sud Muntenia, va fi realizat în cadrul proiectului „De la terenuri marginale la amplasamente pentru producerea energiei din surse regenerabile” (M2RES - website: www.m2res.eu), finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională Sud-Estul Europei.

Cu acest prilej va fi prezentat studiul efectuat de către ENERO, în vederea evaluării potenţialului regiunii Sud Muntenia de a implementa proiecte de obţinere a energiei din surse regenerabile pe terenuri marginale (zone unde terenul şi mediul au fost grav compromise anterior, de tipul: depozite de deşeuri închise, terenuri degradate, terenuri cu productivitate scăzută, foste zone miniere, foste zone militare etc.).

Scopul organizării workshop-ului la ADR Sud Muntenia este de a identifica potenţiale locaţii pentru a găzdui astfel de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile (centrale fotovoltaice, centrale eoliene, instalaţii de utilizare a biogazului în scop energetic), având în vedere faptul că în cadrul proiectului M2RES vor fi elaborate cinci studii de pre-fezabilitate pentru proiecte de acest tip.

 Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este instituţia responsabilă pentru elaborarea strategiei şi a Planului de Dezvoltare Regională pentru următoarea perioadă de programare. Experții din cadrul Direcţiei Dezvoltare coordonează activitatea Grupurilor de Parteneriat Local şi a Grupurilor Tematice de Parteneriat. Mai multe detalii despre această activitate puteţi obţine contactând Serviciul Strategii, dezvoltare, cooperare din cadrul Direcţiei Dezvoltare, e-mail: programe@adrmuntenia.ro.

 

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.