ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 24 Mai 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 18 Septembrie 2012
Jurnaliști în vizită la proiectele Regio implementate în judeţul Călăraşi

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat în data de 18 septembrie o vizită la proiectele implementate cu sprijin nerambursabil Regio în judeţul Călăraşi. Scopul acestei acţiuni, ce se desfăşoară în cadrul rundei de evenimente destinate reprezentanţilor mass-media din Sud Muntenia, a fost de a prezenta stadiul implementării a câtorva proiecte derulate prin Regio la Călăraşi, dar şi impactul programului european la nivel judeţean.

Evenimentul a debutat cu un briefing de presă, ce a avut loc la sediul Agenţiei, în cadrul căruia directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a făcut o scurtă prezentare a stadiului derulării contractelor de finanţare ale proiectelor implementate în judeţul Călăraşi.

 Prima vizită în teren a fost în municipiul Călăraşi, la SC ZMC Trading SRL, care este beneficiarul proiectului „Dezvoltarea producţiei de betoane, material de construcţii puternic, rezistent şi durabil”. Acesta a primit finanţare în cadrul Axei prioritare 4, DMI 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”. Valoarea totală a proiectului este de 1.105.263,09 lei, din care valoarea totală eligibilă reprezintă 891.341,20 lei, iar cofinanţarea beneficiarului este de 55.341,20 lei. Contractul, ce s-a derulat pe o perioadă de şapte luni, a vizat achiziţionarea unei pompe profesionale de beton, ce permite turnarea în mod continuu a materialului de construcţie, şi unei staţii de betoane, care asigură desfăşurarea normală a procesului tehnologic.

 

Cel de-al doilea proiect vizitat împreună cu jurnaliştii a fost „Restaurarea, consolidarea, punerea în valoare şi introducerea în circuitul turistic al complexului arhitectural medieval al fostei mănăstiri Negoieşti”, ce se implementează în comuna Şoldanu. Beneficiarul, Parohia Negoieşti, a primit finanţare în cadrul Axei prioritare 5, DMI 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe”. Proiectul, al cărui contract de finanţare s-a semnat în luna mai 2011, are o valoarea totală de 10.593.303,72 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 5.668.650,68 lei, iar co-finanţarea beneficiarului de 115.686,75 lei. Cheltuielile neeligibile reprezintă în cadrul acestui proiect o sumă foarte mare, pentru care se caută în prezent sprijin financiar - 2.055.519,10 lei, iar autofinanţarea însumează 1.102.108,88 lei.

Proiectul cultural-religios vizează restaurarea acestui monument de patrimoniu naţional specific secolului al XVII-lea, ce caracterizează un stil arhitectonic bine conturat şi reprezentativ pentru concepţia edilitară a epocii şi pentru arta şi arhitectura religioasă medievală din ţara noastră.

 Acest prim eveniment din acest an, dedicat promovării impactului programului Regio printre reprezentanţii mass-media, s-a încheiat cu vizitarea a două proiecte implementate în municipiul Olteniţa, pentru dezvoltarea microîntreprinderilor SC Elite City Dent SRL şi SC Thugs SRL. Prima societate a obţinut fonduri Regio pentru proiectul „Modernizare clinică stomatologică”, iar cea de-a doua pentru „Linie tehnologică de fabricaţie piese din material plastic prin injecţie”.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.