ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Joi, 21 Septembrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 26 Iunie 2012
Sesiunea de informare destinată Organismelor Intermediare din regiunea Sud Muntenia

 În data de 26 iunie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat cea de-a patra sesiune de informare destinată Organismelor Intermediare din regiunea Sud Muntenia.

Întâlnirea de lucru a avut ca scop diseminarea rezultatelor Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, precum şi facilitarea un schimb de experienţă între Organismele Intermediare responsabile de implementarea Programelor Operaţionale în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. În acest sens, fiecare Organism Intermediar a prezentat pe scurt situaţia derulării Programului Operaţional de care este responsabil, situaţia proiectelor depuse şi contractate, precum şi tipurile de probleme întâmpinate de aplicanţi în implementarea contractelor de finanţare. De asemenea, având în vedere pregătirea viitoarei perioade de programare, una din temele de discuţie aflate pe agenda întâlnirii a vizat acest subiect.

Ca o noutate, având în vedere stadiul avansat al implementării Programelor Operaţionale, la acest eveniment au fost invitaţi şi beneficiari, pentru a prezenta derularea proiectelor pentru care au primit finanţare europeană nerambursabilă.

 În data de 22 septembrie 2011 s-a semnat un protocol de colaborare la nivelul tuturor Organismelor Intermediare din regiunea Sud Muntenia, în vederea pregătirii portofoliului de proiecte şi elaborarea politicilor şi programelor de dezvoltare comunitară cu impact asupra populaţiei din regiunea Sud Muntenia. În acest sens, la întâlnirea din data de 26 iunie a.c., Organismele Intermediare au primit un formular pentru înregistrarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile prin Programele Operaţionale implementate la nivelul regiunii Sud Muntenia. Astfel, va fi creat portofoliul tuturor proiectelor finanţate din fonduri structurale, ce va permite evaluarea impactului programelor de finanţare în regiunea Sud Muntenia şi va contribui în mod semnificativ la actualizarea Strategiei de dezvoltare regională pentru următoarea perioadă de programare, 2014 – 2020. 

ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro. 

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.