ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Luni, 23 Octombrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 01 Noiembrie 2011
Invitatie pentru mass-media din judetul Dambovita

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, vă invită miercuri, 2 noiembrie a.c., să participaţi la prezentarea şi vizitarea unor proiecte Regio din judeţul Dâmboviţa. Scopul acestei acţiuni este de a prezenta mass-mediei din Dâmboviţa stadiul implementării proiectelor şi, implicit, impactul Regio la nivel judeţean.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate jurnaliştilor trei proiecte care se derulează cu finanţare europeană nerambursabilă prin intermediul Regio: 

1. Reabilitare şi mansardare corp vechi, reabilitarea bazei sportive – Şcoala nr. 2 Titu (finanţat din  DMI 3.4.) ;

2. Centrul rezidenţial de asistenţă medico-socială pentru persoane vârstnice, beneficiar Asociaţia „Suflet pentru Oameni” (finanţat din DMI 3.2.);

3. Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean Dâmboviţa, beneficiar Consiliul Judeţean Dâmboviţa (finanţat din DMI 3.1).

Întâlnirea cu reprezentanţii mass-media va avea loc începând cu ora 9.30, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa din Piața Tricolorului , nr.1 Târgoviște, Dambovita, sala mare de şedinţe (parter).

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.