ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 27 Iunie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 28 Septembrie 2011
Situatia proiectelor depuse în cadrul REGIO – 28 septembrie 2011 -

Până în data de 28 septembrie 2011, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 870 de proiecte, prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional), Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Dezvoltare (PIDU) – Municipiul Piteşti, PID-ul Polului de Creştere Ploieşti şi Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană pentru 12 centre urbane.

De asemenea au fost semnate 225 de contracte de finanţare, cu o valoare nerambursabilă solicitată de 1.829.889.661,91 lei. 

Situaţia proiectelor depuse pe cele cinci axe prioritare ale Regio, ce se află în diferite etape ale procesului de evaluare, este următoarea:

Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere (buget 194 milioane de euro)

Pe Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Poli de creştere (buget 97 mil. euro) a fost depus Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Ploieşti şi opt cereri de finanţare, din care: patru cereri se află în evaluare tehnică, două cereri de finanţare au fost respinse şi două contracte au fost semnate. 

Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitate este de aproximativ 30,05 milioane de euro.

Pe Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană” (buget 38,80 mil. euro) a fost depus Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al Municipiului Piteşti – împreună cu 13 cereri de finanţare, din care: două cereri au fost retrase, două contracte de finaţare au fost semnate, două proiecte sunt în evaluare tehnică, şapte proiecte sunt în precontractare.

Pe Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul „Centre urbane” (buget 58,20 mil. euro) au fost depuse 12 Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană, conţinând 35 de cereri de finanţare.

Trei Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană au fost respinse (şapte cereri de finanţare), trei cereri de finanţare au fost respinse, patru Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană sunt în precontractare (12 cereri de finanţare), cinci Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană (13 contracte semnate) au primit finanţare.

Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitate este de aproximativ 91,22 milioane de euro.

*Notă: Termenul limită până la care se puteau depune Planurile Integrate de Dezvoltare Urbană, Sub-domeniul „Centre urbane”, a fost 31 martie 2009, ora 16:00.

Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale (buget 124,76 mil. euro)

Domeniul major de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia /reabilitarea şoselelor de centură.

Până în prezent au fost depuse 39 de proiecte, din care 10 respinse şi două proiecte retrase de aplicanţi. Valoarea totală solicitată prin aceste 27 de proiecte este de aproximativ 241 milioane de euro.  Din cele 27 de proiecte rămase s-au semnat 18 contracte de finanţare, nouă proiecte fiind în rezervă.

*Notă: Toate cele 10 proiecte respinse şi proiectul retras de aplicant au fost ulterior redepuse, fiind în prezent fie în diferite etape ale procesului de evaluare, selecţie şi contractare, fie semnându-se deja contractul de finanţare.

Depunerea proiectelor în cadrul acestei axe a fost suspendată începând cu data de 11.03.2009, ora 16:30.

Axa prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale are patru domenii majore de intervenţie:

Domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate – alocare regională 24,21 milioane de euro.

Au fost depuse 12 proiecte, din care nouă proiecte sunt în rezervă şi trei contracte au fost semnate. Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitată este de aproximativ 48,72 milioane de euro.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 28.09.2009, ora 16:00.

Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale – alocare regională 13,88 milioane de euro

Au fost depuse 60 de proiecte, din care: nouă contracte au fost semnate, şapte proiecte au fost retrase de aplicanţi, 11 au fost respinse, 11 proiecte se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, iar 13 de proiecte se află în etapa precontractuală, nouă proiecte se află în rezervă, valoarea asistenţei nerambursabile solicitate fiind de aproximativ 22,97 milioane de euro.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 28.03.2011, ora 12:00.

Domeniul major de intervenţie 3.3 Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă – alocare regională 13,88 milioane de euro

Un proiect depus şi contractat.

Domeniul major de intervenţie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă – alocare regională 39,73  mil. euro

Până la termenul limită au fost depuse 100 de proiecte, din care: 33 de contracte de finanţare sunt semnate, 62 de proiecte sunt în rezervă, iar cinci proiecte au fost respinse, asistenţa nerambursabilă solicitată pentru toate acestea fiind de aproximativ 101,86 milioane de euro.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 14.09.2009, ora 16:00.

Axa prioritară 4: Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local 

Domeniul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală – alocare regională 38,27 milioane de euro 

S-au depus 22 de proiecte, trei proiecte au fost retrase de către aplicant, patru proiecte au fost respinse, şase contracte de finanţare au fost semnate, un proiect se află în etapa conformităţii administrative şi eligibilităţii, şapte proiecte se află în etapa precontractuală şi un proiect se află în rezervă. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de aproximativ 56,38 milioane de euro.

Domeniul major de intervenţie 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi – alocare regională 33,50 mil. euro.

NICIUN PROIECT DEPUS.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie se suspendată începând cu data de 25.08.2011, ora 12:00.

Domeniul major de intervenţie 4.3 Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor – alocare regională 28,47 milioane de euro

În cadrul primului apel de proiecte cu termen limită de depunere 16 iunie 2008 au fost depuse 54 de cereri de finanţare, în valoare totală de aproximativ 67,5 milioane de lei (din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată aproximativ 45 milioane de lei). Au fost respinse 30 de proiecte, trei aplicanţi au renunţat la semnarea contractului, iar pentru 21 de proiecte s-au semnat contractele de finanţare.

În data de 2 noiembrie 2009 a fost publicat Ghidul solicitantului pentru Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, iar cererile de finanţare au putut fi depuse continuu, în condiţiile precizate în ghid, începând cu data de 23 noiembrie 2009. Alocarea financiară disponibilă pentru această cerere deschisă de proiecte este de 27,28  mil. euro.

În cadrul apelului de proiecte cu depunere continuă au fost depuse 466 de proiecte, din care: 57 de proiecte au fost respinse, iar 15 proiecte au fost retrase de aplicanţi şi 11 aplicanţi au renunţat la semnarea contractelor. În momentul de faţă au fost semnate 99 contracte de finanţare, 105 proiecte se află în etapa de contractare, 71 de proiecte se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, 108 proiecte au fost admise pentru etapa de evaluare tehnică şi financiară, cu o valoare totală a asistenţei financiare nerambursabile de aproximativ 65,83 milioane de euro.

*Notă: Începând cu data de 1 noiembrie 2010, ora 12:00, s-a suspendat procesul de depunere a cererilor de finanţare în cadrul Domeniului major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” în regiunea  Sud Muntenia. 

Axa prioritară 5: Dezvoltarea şi promovarea turismului 

Domeniul major de intervenţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe – alocare regională 32,83 mil. euro. 

Au fost depuse 30 de proiecte, din care cinci au fost respinse, 10 contracte de finanţare au fost semnate, două proiecte se află în etapa precontractuală, iar 13 proiecte se află în rezervă. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile solicitate prin aceste proiecte este de aproximativ 94,53 milioane de euro.

*Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 28.05.2010, ora 12:00.

Domeniul major de intervenţie 5.2 Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice – alocarea regională orientativă din FEDR este de 32,87 mil. euro (două sesiuni de depunere de proiecte).

În data de 23 noiembrie 2009 a fost reluată depunerea de proiecte în condiţiile unei alocări financiare regionale de  de 22,177 mil. euro.

*Notă: În data de 25 februarie 2010, ora 12:00, depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată.

Până la termenele limită au fost depuse 32 de proiecte (13 până la termenul limită de 19.12.2008 şi 19 începând cu 23.11.2009 până la 25.02.2010 inclusiv), din care: 13 proiecte au fost respinse, patru proiecte se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, cinci se află în etapa precontractuală, două proiecte au fost retrase, unul se află în rezervă, iar pentru şapte proiecte s-au semnat contractele de finanţare. Proiectele aflate în diferite stadii de evaluare şi contractele semnate au o valoare totală a asistenţei financiare nerambursabile solicitate de aproximativ 63,36 milioane de euro.

Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică - 150.355.934 de euro. 

Pentru acest domeniu, alocarea financiară este distribuită la nivel naţional. Coordonatele Organismului Intermediar pentru DMI 5.3 al POR: Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Organism Intermediar, tel: 0372 144 003, 0372 144 004, e-mail: georgiana.florescu@mturism.ro, site www.inforegio.ro

Explicaţie *Notă: Pentru axele prioritare/domeniile majore de intervenţie din cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013 pentru care sunt lansate cereri de proiecte cu depunere continuă, suspendarea depunerii de cereri de finanţare, ca urmare a atingerii valorii alocate, se va realiza în momentul în care valoarea solicitată a contractelor de finanţare încheiate şi a cererilor de finanţare aflate în proces de evaluare şi selecţie depăşeşte cu cu 50% valoarea totală alocată pe regiunea respectivă (suma între alocarea FEDR şi alocarea de la bugetul de stat, mai puţin contribuţia solicitantului la cheltuielile eligibile ale proiectului), pentru respectivul domeniu major de intervenţie, în perioada de programare 2007 - 2013.

Anunţul de suspendare a depunerii cererilor de finanţare se va publica cu minim 15 zile lucrătoare înainte de data limită până la care mai pot fi depuse cereri de finanţare în cadrul acelui domeniu major de intervenţie, pentru una sau mai multe regiuni, după caz. Anunţul va menţiona data şi ora până la care se mai pot depune cereri de finanţare în cadrul acelui domeniu major de intervenţie.

 

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.