ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 23 Iunie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 20 Septembrie 2011
Lucrările de execuţie la DJ 236, finanţate cu fonduri Regio
 

În data de 21 septembrie, domnul Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, va participa la conferinţa de presă prilejuită de lansarea proiectului „Creşterea capacităţii de trafic prin realizarea legăturii rutiere între DN 1 şi DN 1B (realizarea Drumului Judeţean de Centură DJ 236), în zona de nord a municipiului Ploieşti”. Evenimentul va avea loc la Sala „Europa” a Consiliului Judeţean Prahova, începând cu ora 10:00.

Reabilitarea DJ 236 este primul contract de finanţare semnat în cadrul Polului de Creştere Ploieşti – Prahova, la sfârşitul lunii noiembrie 2010. Beneficiarul proiectului,  județul Prahova,  primeşte sprijin financiar nerambursabil  din  Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniul Major de Intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Poli de creştere”. 

Contractul de finanţare are o valoare totală de 43.912.185,38 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 22.365.855,59 lei, valoarea eligibilă  nerambursabilă din bugetul naţional este de 4.912.972,63 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 556.710,78 lei.

Durata de implementare a proiectului este de 31 de luni, interval de  timp în care vor fi construite următoarele obiective: drum judeţean de centură, bretea de acces şi pasaj suprateran. Centura ocolitoare, pe raza comunelor Blejoi şi Păuleşti, va „tăia“ DN 1, prin spatele hipermarketului Metro. 

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.


 

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.