ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 20 Octombrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 02 August 2011
A treia întâlnire anuală a Reţelei de informare Regio Sud Muntenia

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat în data de 28 iulie a.c. Întâlnirea anuală a Rețelei de Informare REGIO Sud Muntenia. Evenimentul a avut loc la Călăraşi, la sediul Agenţiei, în sala mare de şedinţe. Scopul organizării acestei întâlniri a fost de a prezenta nivelul de dezvoltare a Rețelei, de a informa membrii despre stadiul de implementare a Planului de Comunicare pentru POR la nivelul regiunii Sud Muntenia, precum şi de a identifica metode utile de colaborare a membrilor în vederea dezvoltării eficiente şi durabile socio-economice a regiunii Sud Muntenia.

În cadrul acestui eveniment, membrii au primit informaţii importante despre Programul Operaţional Regional şi alocarea financiară nerambursabilă de la nivelul regiunii Sud Muntenia, dar şi despre proiectele finanţate din Regio. De asemenea, cu această ocazie, s-a discutat despre stadiul de dezvoltare şi nivelul de performanţă ale Reţelei de Informare REGIO Sud Muntenia. Astfel, discuţiile au vizat activitatea reţelei de până acum şi tipul de informaţii diseminate de ADR Sud Muntenia către membri, menite să asigure transparenţa accesării fondurilor europene alocate prin Programul Operaţional Regional. Totodată s-au identificat metode eficiente de colaborare în vederea sprijinirii comunităţii regionale, prin diseminarea de informaţii despre stadiul de implementare a POR la nivelul regiunii Sud Muntenia.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională, împreună cu celelalte instituţii membre ale Reţelei din Sud Muntenia au identificat diferite modalităţi de colaborare, cu scopul de a veni în sprijinul beneficiarilor de fonduri europene, ce se confruntă cu dificultăţi în derularea proiectelor pentru care au primit asistenţă financiară nerambursabilă.

 Prezent la întâlnire, domnul Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia, a semnalat problema întâmpinată de beneficiarii de fonduri Regio în ceea ce priveşte domeniul achiziţiilor publice. Domnia sa a subliniat necesitatea colaborării între membrii Reţelei şi cu toţi factorii decizionali atât de la nivel regional, cât şi naţional, în vederea înaintării unei propuneri comune de îmbunătățire a legislaţiei achiziţiilor publice. Totodată, domnul Liviu Muşat a anunţat că la sfârşitul trimestrului al III-lea va fi semnat un protocol de parteneriat între Organismele Intermediare din Sud Muntenia, în vederea realizării unui schimb de informaţii între instituţiile semnatare. Astfel, în urma agreării acestui parteneriat, la nivelul regiunii Sud Muntenia va fi creat portofoliul tuturor proiectelor finanţate din fonduri structurale. Noua bază de date va permite evaluarea impactului programelor de finanţare în regiunea Sud Muntenia şi va contribui în mod semnificativ la actualizarea Strategiei de dezvoltare regională pentru următoarea perioadă de programare 2014 – 2020.        

Evenimentul, la care au participat aproximativ 50 de persoane, a fost organizat cu sprijinul Axei prioritare 6 „Asistenţă tehnică”, finanţată din REGIO, acesta având scopul de a disemina rezultatele implementării Programului Operaţional Regional, precum şi de a facilita un schimb de experienţă între Organismele Intermediare responsabile de implementarea Programelor Operaţionale.      

Reţeaua REGIO include 80 de instituţii publice (regionale şi locale), organizaţii non-guvernamentale, instituţii academice şi asociaţii profesionale. Membrii Reţelei de informare sunt sprijiniţi de către ADR Sud Muntenia în activităţile de comunicare. Acest sprijin este materializat, în măsura în care este solicitat, în întâlniri regionale, publicaţii, experţi care să participe la activităţile multiplicatorilor.

Obiectivul strategic al Reţelei este de a crea un cadru unitar care să asigure o informare promptă şi corectă a publicului larg, a potenţialilor beneficiari şi a beneficiarilor despre oportunităţile Programului şi despre modul în care proiectele finanţate prin POR pot îmbunătăţi aspectele economice şi sociale ale comunităţilor regionale şi locale.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.