ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 23 Iunie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 17 Iunie 2011
Cu sprijin Regio, s-a inaugurat drumul de la Dâmbovicioara spre Braşov
În data de 16 iunie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, domnul Liviu Muşat, a participat la evenimentul prilejuit de inaugurarea drumului reabilitat prin proiectul „Modernizare DJ 730: Podul Dâmboviţei (DN 73) – Dâmbovicioara – Ciocanu – Limita jud. Braşov în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 0 + 000 – 9 + 550, l = 9,550 km”. Acesta a primit finanţare nerambursabilă din Regio, Axa prioritară 2 „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane-inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură”. Valoarea totală a investiţiei a fost de de 15.740.581,08 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 11.027.122,94 lei; valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 1.466.033,68 lei; co-finanţarea eligibilă a beneficiarului 254.962,38 lei.
Obiectivul proiectului l-a constituit reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de acces (DJ 730) către cele 14 chei, declarate monumente ale naturii, cele cinci peşteri declarate zone protejate şi Parcul Naţional Piatra Craiului, precum şi monumentele istorice de pe raza localităţii Dâmbovicioara, în vederea dezvoltării turismului. Conexiunea DJ 730 la reţeaua drumurilor naţionale (DN 73), prevăzută în cadrul proiectului, are implicaţii asupra dezvoltării judeţene, atrăgând în circuitul economic zone cu o dezvoltare structurală deficitară.
„Pentru  regiunea noastră este o zi importantă, deoarece astăzi se inaugurează cel de-al doilea drum reabilitat cu fondurile Regio destinate infrastructurii de  transport din regiunea Sud Muntenia. Pentru judeţul Argeş este primul proiect finalizat în cadrul Axei 2 şi suntem convinşi că această investiţie, realizată într-un decor deosebit, va avea ca efect, în primul rând, dezvoltarea turismului şi a mediului de afaceri. Contractul s-a derulat în condiţii foarte bune, atât beneficiarul, Consiliul Judeţean Argeş, cât şi constructorul şi autorităţile locale contribuind din plin, astfel încât, după nici doi ani, mai devreme decât se anticipa, obiectivul e în stare de funcţionare, gata să primească în prima etapă investitorii şi în etapa a doua turiştii, pe care îi aşteptăm atât în judeţ, cât şi în regiune”,  a declarat Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia cu ocazia inaugurării.
Execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumului judeţean DJ 730 a început în data de 10 iunie 2010, după emiterea Ordinului de începere a lucrărilor de către Consiliul Judeţean Argeş, în calitate de beneficiar. Lucrările au fost încheiate în data de 9 decembrie 2010, iar recepţia la terminarea lucrărilor a avut loc în data de 12 ianuarie 2011.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.