ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Joi, 23 Martie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Sambata, 14 Mai 2011
Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a luat parte, la Piteşti, la dezbaterea privind identificarea soluţiilor de sprijinire a mediului de afaceri
Vineri, 13 mai, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, domnul Liviu Muşat, a participat la seminarul de informare „Soluţii din Franţa şi România pentru IMM-uri în contextul crizei”, eveniment organizat la Piteşti de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Seminarul, ce a marcat cea de-a 19 ediţie a Zilei Întreprinzătorului, a fost realizat în cadrul proiectului european CONS – TEAM „Consolidarea mediului de afaceri din România, prin întărirea capacităţii instituţionale a organizaţiilor patronale”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
În cadrul acestui seminar, unde au participat aproximativ 100 de reprezentanţi ai mediului de afaceri, au avut loc discuţii despre măsurile implementate în Franţa pentru depăşirea crizei - instrumente noi adoptate la nivel naţional în urma acţiunilor de lobby ale Confederaţiei Generale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Franţa şi sprijinul acordat IMM-urilor la nivel local -, precum şi despre acţiunile de îmbunătăţire a relaţiilor dintre stat şi IMM-uri şi propunerile CNIPMMR pentru soluţionarea problemelor generate de criză.
Cu această ocazie, directorul Liviu Muşat a prezentat oportunităţile de finanţare nerambursabilă pentru mediul de afaceri din Regio – Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 şi situaţia actuală a proiectelor de la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, depuse la sediul Agenţiei pentru a obţine fonduri europene prin acest program.


ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.