ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Luni, 21 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 20 Ianuarie 2011
Polul de Dezvoltare Piteşti primeşte finanţare nerambursabilă din Regio
În a doua jumatate a lunii ianuarie s-au semnat primele cereri de finanţare în cadrul Axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare”. Beneficiarul finanţării nerambursabile din fonduri Regio este Unitatea administrativ-teritorială municipiul Piteşti, care primeşte asistenţă financiară pentru primele două proiecte:„Creare parc lunca Argeşului” şi „Sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona Podul Viilor-Parc Ştrand din municipiul Piteşti”.
Contractul de finanţare „Creare parc lunca Argeşului” are o valoare totală de 40.592.065,24 lei, din care:  valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 15.637.224,12 lei, valoarea eligibilă  nerambursabilă din bugetul naţional este de 3.434.934,73 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului   este de 389.227,74 lei. Durata de implementare a proiectului este de 17 de luni, interval de  timp în care vor fi reabilitate 24 de hectare de zonă verde. Noul parc amenajat va fi cel mai mare din Piteşti şi va deveni cel mai important loc de întâlnire şi de petrecere a timpului liber pentru toţi locuitorii municipiului.

Contractul de finanţare „Sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona Podul Viilor-Parc Ştrand” din municipiul Piteşti are o valoare totală de 3.501.934,57 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este 1.861.245,45 lei, valoarea eligibilă  nerambursabilă din bugetul naţional este de 408.848,56 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 46.328,45 lei. Durata de implementare a proiectului este de 13 luni, interval de timp în care va fi achiziţionat şi instalat un sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei publice în zona Podul Viilor - Parc Ştrand.
„La nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, municipiul Piteşti a fost desemnat Pol de dezvoltare urbană, potrivit H.G. nr. 998/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Cele două contracte de finanţare semnate astăzi fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, care este un document de planificare a dezvoltării la nivelul întregului municipiu, plan ce se implementează prin proiectele individuale identificate în planul de acţiune.”, declarat Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia.

ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

Daniela TRAIAN,
Şef Serviciu Comunicare
inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.