ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 27 Iunie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 20 Aprilie 2010
Situatie proiecte depuse in cadrul Regio- 19 aprilie 2010
Până la data de 19 aprilie 2010, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 362 de proiecte, prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional) şi Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Dezvoltare (PIDU) – Municipiul Piteşti.
Din cele 362 de proiecte depuse şi PIDU-ul municipiului Piteşti, 87 au fost respinse, 2 au fost retrase de aplicanţi. Situaţia proiectelor depuse pe cele cinci axe prioritare ale Regio, ce se află în diferite etape ale procesului de evaluare, este următoarea:
Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere (buget 194 milioane de euro).
Pe Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană” (buget 38,80 mil. euro) a fost depus Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al Municipiului Piteşti – conform HG nr. 998/2008, urmând a se evalua admisibilitatea acestuia.
Pe Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul „Centre urbane” (buget 58,20 mil. euro) au fost depuse 12 Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană, conţinând 35 de cereri de finanţare.
Trei Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană au fost respinse ( şapte cereri de finanţare ), trei cereri de finanţare au fost respinse, pentru patru Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană ( 11 cereri de finanţare) a fost solicitat Proiectul Tehnic, iar cinci Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană sunt în rezervă ( 14 cereri de finanţare).
Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitate este de aproximativ 91,22 mil. Euro.
Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale (buget 124,76 mil. euro).
Domeniul major de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia / reabilitarea şoselelor de centură.
Până în prezent au fost depuse 39 de proiecte, din care 10 respinse şi 1 proiect retras de aplicant. Valoarea totală solicitată prin aceste 39 de proiecte este de aproximativ 244 mil. euro. 
Din cele 28 de proiecte rămase, 13 proiecte sunt în rezervă, iar pentru 15 s-au semnat contractele de finanţare.
Notă: Toate cele 10 proiecte respinse şi proiectul retras de aplicant au fost ulterior redepuse, fiind în prezent fie în diferite etape ale procesului de evaluare, selecţie şi contractare, fie semnându-se deja contractul de finanţare.
Depunerea proiectelor în cadrul acestei axe a fost suspendată începând cu data de 11.03.2009, ora 16:30.
Axa prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale are patru domenii majore de intervenţie:
Domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitare/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate – alocare regională 24,21 mil. euro.
Au fost depuse douăsprezece proiecte, din care 10 proiecte sunt în rezervă, un proiect se află în etapa de analiză a proiectului tehnic, iar un proiect este în etapa de contractare. Valoarea totală a asistenţei nerambursabile solicitată este de aproximativ 48,72 mil. euro.
Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 28.09.2009, ora 16:00.
Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale – alocare regională 13,88 mil. euro.
Au fost depuse 21 proiecte, din care patru au fost respinse, două se află în etapa de evaluare a conformitaţii şi eligibilităţii,  12 proiecte se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, iar trei sunt în etapa precontractuală (analiza PT şi vizita la faţa locului), valoarea asistenţei nerambursabile solicitate fiind de aproximativ 9,59  mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 3.3 Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă – alocare regională 13,88 mil. euro. A fost depus un proiect şi aflat în etapa evaluării tehnice şi financiare, asistenţa financiară solicitată fiind de aprox. 9,62 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă – alocare regională 34,46 mil. euro. 
Până la termenul limită au fost depuse 100 de proiecte, din care: 10 contracte de finanţare sunt semnate, 1 proiect se află în etapa de contractare, 3 proiecte sunt în etapa de vizită la faţa locului, 15 proiecte sunt în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic/cererii de finanţare revizuite, 65 de proiecte sunt în etapa de evaluare tehnică şi financiară/rezerve, 6 proiecte au fost respinse, asistenţa nerambursabilă solicitată pentru toate acestea fiind de aproximativ 106,17 milioane de euro.
Notă: Depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată începând cu data de 14.09.2009, ora 16:00.
Axa prioritară 4: Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local 
Domeniul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală – alocare regională 38,27 mil. euro. 
S-au depus nouă proiecte, un proiect  a fost retras de către aplicant, două proiecte aşteaptă avizul AM POR pentru finanţare, trei proiecte se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară iar trei proiecte  se află în etapa de evaluare a conformitaţii şi eligibilităţii. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de aproximativ 24,50 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi – alocare regională 33,50 mil. euro. 
NICIUN PROIECT DEPUS.
Domeniul major de intervenţie 4.3 Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor - alocare regională 28,47 mil. euro.
În cadrul primului apel de proiecte cu termen limită de depunere 16 iunie 2008 au fost depuse 54 de cereri de finanţare în valoare totală de aproximativ 67,5 milioane de lei (din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată aproximativ 45 milioane de lei). Au fost respinse 30 de proiecte, trei aplicanţi au renunţat la semnarea contractului iar pentru 21 de proiecte s-au semnat contractele de finanţare.
Pe data de 2 noiembrie 2009 a fost publicat Ghidul solicitantului pentru Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”. Cererile de finanţare pot fi depuse continuu, în condiţiile precizate în ghid, începând cu data de 23 noiembrie 2009, iar alocarea financiară disponibilă pentru această cerere deschisă de proiecte este de 27,28  mil. euro.
În cadrul apelului de proiecte cu depunere continuă au fost depuse 39 de proiecte din care 10 proiecte au fost respinse. În momentul de față în etapa de evaluare tehnică şi financiară se află 29 proiecte, cu o valoare totală a asistenţei financiare nerambursabile de aproximativ 3,98  milioane euro.
Axa prioritară 5: Dezvoltarea şi promovarea turismului 
Domeniul major de intervenţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe – alocare regională 32,83 mil. euro. 
Au fost depuse 20 proiecte, din care unul a fost respins ca neconform administrativ şi redepus ulterior, un contract de finanţare a fost semnat, un proiect se află în etapa de analiză a cererii de finanţare revizuite, trei proiecte se află în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic, unsprezece proiecte se află în prezent în etapa de evaluare tehnică şi financiară şi trei proiecte în etapa de evaluare a conformitaţii şi eligibilităţii. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile solicitate prin aceste proiecte este de aproximativ 66,00 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 5.2 Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice – alocarea regională orientativă din FEDR este de 32,87 mil. Euro*
* două sesiuni de depunere de proiecte 
Pe data de 23 noiembrie 2009 a fost reluată depunerea de proiecte în condițiile unei alocări  financiare regionale de  de 22,177 mil. euro.
Pe data de 25 februarie 2010, ora 12:00 depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată.
Până la termenele limită, au fost depuse 32 de proiecte (13 până la termenul limită de 19.12.2008 şi 19 începând cu 23.11.2009 până la 25.02.2010 inclusiv), din care: şapte proiecte au fost respinse, opt  proiecte se află în curs de verificare a conformităţii şi eligibilităţii, 11 proiecte se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară, un proiect se află în etapa precontractuală de analiză a PT-ului, un proiect se află în etapa de vizită la faţa locului, un proiect a fost retras iar pentru trei proiecte s-au semnat contractele de finanţare. Proiectele aflate în diferite stadii de evaluare şi contractele semnate au o valoare totală a asistenţei financiare nerambursabile solicitate de aproximativ 99,94 mil. euro.
Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică - 150.355.934 de euro. 
Pentru acest domeniu, alocarea financiară este distribuită la nivel naţional, iar help-desk-ul este asigurat de Serviciul Asistență Tehnică şi Relaţia cu AM POR, persoană de contact Adiţa Stanca, tel.: +4(021)20.25.500, fax: +4(021)20.25.501, e-mail: adita.stanca@mturism.ro.
 
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
 
 
Daniela Traian
Șef Serviciu Comunicare
inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.