ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 20 Octombrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Luni, 25 Ianuarie 2010
ADR Sud Muntenia beneficaza de finantare din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia anunta debutul proiectului ”Sprijin pentru coordonarea implementării planului integrat de dezvoltare al polului de creştere Ploiești”

1. Număr de referinţă: cod SMIS 14888 din 28.12.2009
2. Data publicării anunţului: 25.01.2010
3. Finanțat din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Axa Prioritară 1 „Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor”, Domeniul major de intervenţie 1.1.„Sprijin  pentru managementul şi implementarea instrumentelor structurale”.
4. Autoritatea de Management: Ministerul Finanțelor Publice.
5. Beneficiar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
6. Valoarea contractului: 3.645.302,38 lei din care valoarea asistenței financiare nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională este în valoare de 2.617.422,90 lei.
7. Durata de implementare a proiectului: 37 de luni, începând cu luna noiembrie 2009
Alte detalii: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia anunţă lansarea proiectului ”Sprijin pentru coordonarea implementării planului integrat de dezvoltare al polului de creştere Ploiești” finanţat din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. Proiectul are ca scop coordonarea pregătirii şi implementării planului integrat de dezvoltare aferent polului de creştere Ploieşti prin sprijinirea activităţii coordonatorului de pol (care îşi desfăşoară activitatea în cadrul ADR Sud Muntenia) şi a personalului de sprijin al acestuia. 
În conformitate cu Protocolul Tripartit dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia cu nr.38385/18.06.2008 MDRL, nr.92145/17.06.2009 MFP, nr.3513/23.06.2009,  ADR Sud Muntenia are rolul de a sprijini elaborarea si implementarea planului integrat de dezvoltare a polului de creştere Ploieşti, inclusiv prin angajarea în cadrul structurii sale a coordonatorului de pol de creştere, precum şi a personalului de sprijin al acestuia.
Persoană de contact pentru acest proiect: Ionuț Vișan, Expert asistență tehnica în cadrul ADR Sud Muntenia, tel 0242-331-769, fax 0242-313-167, e-mail oi@adrmuntenia.ro, web site http ://regio.adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.