ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Joi, 17 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Luni, 19 Octombrie 2009
Judeţul Teleorman primeşte finanţare Regio pentru cel de-al doilea proiect privind reabilitarea infrastructurii rutiere
  Consiliul Judeţean Teleorman are ca obiectiv  Reabilitarea DJ 506, Cervenia – Vităneşti – Băbăiţa, km 17+400 – 58+000.Valoarea totală a Proiectului este de 62.482.442,49 lei, din care:
- valoarea totală eligibilă este de 52.105.690,38 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia Beneficiarului);
- valoarea neeligibilă estimată, inclusiv TVA aferentă acesteia, este de 476.670,94 lei;
- valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 9.900.081,17 lei;
- valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR: 45.071.422,18 lei;
- valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 5.992.154,39 lei;cofinanţarea eligibilă a Beneficiarului: 1.042.113,81 lei.
Cele aproape 15  milioane de euro atrase prin intermediul Regio vor fi folosite pentru reabilitarea şi modernizarea a peste 40  km de drum judeţean. Durata de implementare a proiectului este de  17 de luni. „Proiectul judeţului Teleorman are un impact semnificativ pentru regiunea noastră. Acesta va realiza o conexiune rutieră între localităţile de la limita judeţului Giurgiu cu cele din Teleorman până la limita judeţului Argeş iar acest lucru va contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale pe raza cărora trece  drumul. Prin intermediul fondurilor Regio vor fi realizate  legături rapide cu drumurile naţionale şi de aici către coridoarele de transport europene iar pentru creşterea volumului transportului de călători şi a celui de mărfuri”, a declarat Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro. 

Şef Serviciu Comunicare



inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.