ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Joi, 23 Martie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 09 Aprilie 2009
Situaţie proiecte depuse in cadrul Regio (Programului Operaţional Regional 2007-2013) " 6 aprilie 2009
Până la data de 6 aprilie 2009, ora 17:00, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 132 proiecte prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional).


Din cele 132 proiecte depuse,  48 au fost respinse, 2 au fost retrase de aplicanţi, iar pentru alte două proiecte aplicanţii au renunţat la semnarea contractului. Situaţia proiectelor depuse pe cele 5 axe ale Regio şi care se află în diferite etape ale procesului de evaluare este următoarea:


Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere (buget 197,96 milioane de euro). Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: "Centre urbane" au fost depuse 12 Planuri Integrate de Dezvoltare Urbana.


Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale (buget 124,76 mil. euro). Domeniul major de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi-urbane inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură.
Până în prezent au fost depuse 39 de proiecte, din care 10 respinse şi 1 retras de aplicant. Valoarea totală solicitată prin aceste 39 de proiecte este de aproximativ 265,8 mil. euro. Din cele 28 de proiecte rămase, 4 proiecte sunt în rezervă, 10 sunt în curs de evaluare, 9 proiecte sunt în etape precontractuale şi pentru 5 s-au semnat contractele de finanţare.

Notă: Toate cele 10 proiecte respinse şi proiectul retras de aplicant au fost ulterior redepuse, fiind în prezent fie în diferite etape ale procesului de evaluare, selecţie şi contractare, fie semnându-se deja contractul de finanţare.

Depunerea proiectelor în cadrul acestei axe a fost suspendată începând cu data de 11.03.2009, ora 16:30.

Axa prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale (buget 93,56 mil. euro) are trei domenii majore de intervenţie:

- Domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitare/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate - 24,70 mil. Euro. NICIUN PROIECT DEPUS.

- Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale - 14,16 mil. euro. NICIUN PROIECT DEPUS
- Domeniul major de intervenţie 3.3 Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă - 14,16 mil. euro. NICIUN PROIECT DEPUS.
- Domeniul major de intervenţie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă - 44,4 mil. euro. Noua proiecte depuse, patru aflate in etapa precontractuala de analiza a proiectului tehnic, unul aflat în curs de evaluare tehnică şi financiară şi patru în curs de evaluare a conformitatii administrative si eligibilitatii, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 11,3 mil. euro.

 Axa prioritară 4: Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local (buget 113,22  mil. euro). 
- Domenul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală. Un singur proiect depus şi retras ulterior de aplicant.


- Domeniul major de intervenţie 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi. NICIUN PROIECT DEPUS.

- Domeniul major de intervenţie 4.3 - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor. În cadrul primului apel de proiecte cu termen limită de depunere 16 iunie 2008 au fost depuse 54 de cereri de finanţare de către solicitanţii din regiunea Sud Muntenia, în valoare totală de aproximativ 67,5 milioane de lei (din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată aproximativ 45 milioane de lei). Au fost respinse 29 de proiecte în urma verificării conformităţii administrative, eligibilităţii şi evaluării tehnice şi financiare, doi aplicanţi au renunţat la semnarea contractului, iar 23 de proiecte sunt în curs de contractare.

Axa prioritară 5: Dezvoltarea şi promovarea turismului (buget 101,86 mil. euro)
-  Domeniul major de intervenţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe - Patru proiecte depuse, unul respins ca neconform administrativ şi redepus ulterior, în prezent proiectele fiind unul în curs de evaluare tehnică şi financiară, altul urmând a fi evaluat tehnic şi financiar şi unul în curs de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile solicitate prin aceste proiecte este de aproximativ 5 mil. euro.


-  Domeniul major de intervenţie 5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice. Treisprezece proiecte depuse până la termenul limită de 19.12.2008, din care opt proiecte respinse, trei în curs de evaluare şi două în etapa precontractuală de analiză a PT-ului, cu o valoare a asistenţei nerambursabile solicitate de aproximativ 9,8 mil. euro.


-  Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Pentru acest domeniu, alocarea financiară este distribuită la nivel naţional, iar Organismul Intermediar ce se ocupă de acest domeniu este Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

 

 

 

Daniela Traian

Şef Serviciu comunicare

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.