ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 23 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Luni, 30 Martie 2009
Incidenta regulilor privind ajutorul de stat in cazul proiectelor vizand crearea de parcari
Ca urmare a discuţiilor purtate între reprezentanţii Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional şi ai polilor de creştere şi de dezvoltare urbană desemnaţi prin Hotărârea Guvernului nr.998/2008, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat Consiliului Concurenţei opinia cu privire la incidenţa regulilor de ajutor de stat în cazul proiectelor care vizează construirea de parcări şi pentru care se intenţionează a se solicita finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional.

Conform răspunsului primit de la Consiliul Concurenţei, în condiţiile în care autoritatea publică locală nu se comportă ca un agent economic, respectiv aceasta nu desfăşoară activitate economică, se consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa unui ajutor de stat. în cazul în care autoritatea publică locală se comportă ca un agent economic, respectiv aceasta desfăşoară activitate economică, se consideră că se instituie o măsură de ajutor de stat, potrivit art. 3 din OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale In domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, măsura în cauză fiind supusă obligaţiei de notificare la Comisia Europeană. Această măsură se poate acorda doar cu autorizarea acesteia de către autoritatea competentă.

 

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.