ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 20 Septembrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 13 Iulie 2017
S-a modificat Ghidul general pentru POR!
Miercuri, 12 iulie, s-a emis Ordinul MDRAPFE nr. 3623/12.07.2017, de modificare a Ghidului general al solicitantului, ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional.

Astfel, modificarea prevede extinderea termenului de depunere a autorizației de construire (conform prevederilor ghidurilor specifice) din etapa de precontractare. Noul termen este 90 de zile calendaristice (față de 60 de zile calendaristice, cât era prevăzut înainte), calculate de la data primirii de către solicitant a notificării privind demararea etapei precontractuale.

Modificarea se aplică în cadrul apelurilor deschise la data publicării ordinului sus-menționat, pentru proiectele pentru care nu a fost demarată etapa de contractare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul general rămân neschimbate.

Forma consolidată a Ghidului general este publicată pe website-ul Agenției – http://regio.adrmuntenia.ro, secțiunea POR 2014-2020 > Program > Ghidul general, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1305/ghidul-general/, precum și pe website-ul www.inforegio.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.