ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Luni, 21 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 21 Iunie 2017
Reabilitarea Poștei Vechi din Călărași - primul proiect finanțat prin POR în regiunea Sud Muntenia!
Astăzi, 21 iunie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, împreună cu primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, au semnat primul contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020!

Primul proiect de la nivelul regiunii Sud Muntenia care va primi finanțare în cadrul POR este „Dezvoltarea patrimoniului cultural prin restaurarea monumentului istoric POȘTA VECHE din municipiul Călărași”, pentru care Municipiul Călărași, în calitate de beneficiar, va primi fonduri nerambursabile de peste 9,8 milioane de lei.

Înaintea semnării contractului, directorul ADR Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, a declarat următoarele:

„Ne bucurăm că astăzi semnăm primul contract de finanțare din regiunea Sud Muntenia în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 chiar în municipiul Călărași. Acest proiect este unul de suflet, care poate contribui la creșterea atractivității municipiului reședință de județ din punct de vedere turistic.

După cum știți, Programul Operațional Regional nu a avut deloc un start ușor. Iată suntem la mai bine de doi ani de la începutul exercițiului financiar 2014 – 2020, dar contractul pe care îl semnăm acum, primul de la nivelul regiunii noastre, va deschide o nouă etapă, care va însemna practic o avalanșă de contracte, ce vor demara în această vară. Suntem convinși atât noi, în calitate de Organism Intermediar POR, cât și aplicanții din Sud Muntenia, că vom recupera din această întârziere, astfel încât într-un timp cât mai scurt să demarăm investițiile pentru care au fost depuse proiecte importante spre a fi finanțate cu fonduri europene.

Până în prezent, la nivelul regiunii Sud Muntenia avem depuse în cadrul programului proiecte de peste 1,65 miliarde de lei, alocarea totală regională fiind de peste 2,7 miliarde de lei.”

Proiectul de restaurare a monumentului istoric a fost depus spre finanțare în luna iulie a anului trecut în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”.

Conform cererii de finanțare, implementarea proiectului are o durată de 44 de luni, timp în care se vor realiza lucrări de restaurare și consolidare a monumentului istoric de importanță națională „Poșta Veche”, având ca obiectiv creșterea atractivității turistice a municipiului Călărași, prin protejarea și punerea în valoare a acestui edificiu dovadă a identității culturale locale.

Valoarea totală a contractului este de 11.552.163,47 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 11.542.583,63 lei (9.811.196,09 lei – fonduri europene; 1.500.535,87 lei – fonduri din bugetul național), cofinanțarea eligibilă a beneficiarului de 230.851,67 lei, iar valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, este de 9.579,84 lei.

Clădirea aflată în centrul vechi al urbei datează din anii 1904 – 1905, arhitectura acesteia fiind reprezentativă pentru sfârșitul secolului al XIX-lea, caracterizând o societate românească aflată într-o perioadă de dezvoltare, influențată de formele de manifestare ale culturii occidentale.

Monumentul istoric, reprezentativ prin stilul arhitectural neoclasic specific acelor timpuri, va deveni prin acest proiect un centru cultural, unde turiștii și locuitorii municipiului deopotrivă vor afla informații privind istoria meleagurilor călărășene, vor avea acces la biblioteci online și, nu în ultimul rând, vor avea posibilitatea de a participa la evenimente și workshop-uri pe teme culturale. De asemenea, în acest spațiu inedit vor exista oportunități pentru dobândirea și dezvoltarea abilităților practice, prin ateliere foto-video, de tradiții locale sau de pictură/gravură etc..

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.