ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 17 Octombrie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 31 Mai 2017
A fost modificat Ghidul General al solicitantului pentru POR 2014-2020
Miercuri, 31 mai, s-a emis ordinul de modificare a Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014 - 2020, ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului. Astfel, principalele modificări prevăd corectarea erorilor materiale din forma orientativă a contractului de finanțare, anexat la Ghidul general.

În plus, s-a inclus limitarea ipotecării până la cel mult valoarea totală a proiectului, în scopul implementării proiectului/asigurării sustenabilității investiției, a obiectelor/bunurilor finanţate prin Contractul de finanțare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, a fost specificată la art. 13, alin. (2) din Anexa 1 - Condiții generale POR, posibilitatea rezilierii contractului de finanțare, în cazul în care lansarea achiziției privind realizarea proiectului tehnic sau a achiziției principale de lucrări/echipamente în cadrul proiectului nu se realizează în termen de maximum șase luni de la intrarea în vigoare a contractului de finanțare.

Totodată, textul ghidului a fost modificat prin includerea la momentul contractării a formularului nr. 1 - Fişă de fundamentare. Proiect propus la finanţare/finanţat din fonduri europene, în conformitate cu HG nr. 93/2016, în vederea obținerii vizei de control financiar preventiv. În consecință a fost actualizat Modelul A - Opisul cererii de finanțare.

O altă noutate este dată de actualizarea secțiunilor referitoare la CLLD, având în vedere faptul că Ministerul Fondurilor Europene a fost reorganizat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 15/2017, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene.

De asemenea, la art. 2, alin. (2) s-a modificat modalitatea de exprimare asupra perioadei de implementare, în vederea plierii acesteia pentru proiectele depuse și contractate în format clasic, și, totodată, a fost inclusă obligația Beneficiarului de a depune proiectul tehnic ulterior semnării contractului de finanțare, pentru a fi verificat de către OI, prin aplicarea grilei corespunzătoare din cadrul Ghidului specific, putând propune AM POR, acolo unde este cazul, toate măsurile necesare, inclusiv modificarea sau rezilierea contractului de finanțare.

Modificările vor fi luate în considerare pentru apelurile ce urmează a fi lansate în cadrul POR 2014 - 2020. Pentru apelurile lansate înainte de data publicării prezentului ordin, modificările se aplică pentru proiectele pentru care nu a fost semnat contractul de finanțare la nivelul MDRAPFE. Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul General rămân neschimbate.

Forma consolidată a Ghidului general, împreună cu anexele aferente și Ordinul MDRAPFE pot fi consultate pe website-ul Agenției - http://regio.adrmuntenia.ro, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1305/ghidul-general/, precum și pe site-ul programului, www.inforegio.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.