ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Luni, 21 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 31 Mai 2017
S-a publicat versiunea finală a Ghidului specific POR/8/8.1/8.3/B - Grup vulnerabil „Persoane cu dizabilități”
Astăzi, 31 mai, s-a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelurile de proiecte aferente P.O.R./8/8.1/8.3/B Grup vulnerabil „Persoane cu dizabilități”, din cadrul Axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.3 „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

Apelul național lansat are un buget alocat de 16,65 milioane de euro, din care 14,15 milioane de euro reprezintă alocare FEDR și 2,5 milioane de euro contribuție națională (2,17 milioane de la bugetul de stat și 0,33 milioane de euro - cofinanțarea asigurată de beneficiari).

Proiectele se pot depune începând cu data de 1 iulie 2017, ora 00:00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până în data de 31 decembrie 2017, ora 24:00.

Ghidul, împreună cu anexele aferente pot fi consultate pe website-ul Agenției, secțiunea Program > Axe > Axa 8 - Infrastructură de sănătate și socială, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1285/axa-8--infrastructura-de-sanatate-si-sociala/, precum și pe website-ul programului: www.inforegio.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.