ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 24 Mai 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 19 Mai 2017
Consultare publică pentru Ghidul solicitantului 8.2.B - Unități de primiri urgențe
Vineri, 19 mai, s-a publicat, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2017/8/8.1/8.2.B/7 REGIUNI și POR/2017/8/8.1/8.2.B/ITI DD, Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Obiectivul Specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise până în data de 5 iunie a.c., la adresa de e-mail: regio@mdrap.ro.

Obiectivul specific 8.2.B se adresează unităților-administrativ teritoriale, care au în administrare unitățile sanitare regăsite în lista proiectelor prioritare preidentificate eligibile (Anexa 9).

Valoarea totală eligibilă a cererilor de finanţare, echivalentă în lei la cursul de schimb Inforeuro aferent lunii depunerii proiectelor, este de minimum 200.000 de euro și de maximum de 1.500.000 de euro.

Ghidul, împreună cu anexele aferente pot fi consultate pe website-ul Agenției dedicat implementării POR - http://regio.adrmuntenia.ro, secțiunea POR 2014 – 2020 >  Program  > Axa 8 – Infrastructură de sănătate și socială, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1285/axa-8--infrastructura-de-sanatate-si-sociala/, precum și pe pagina de internet a programului – www.inforegio.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.