ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Joi, 17 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 26 Ianuarie 2017
Seminar de informare POR 2014 - 2020, la Alexandria
Joi, 26 ianuarie, ADR Sud Muntenia a organizat, la Alexandria, un nou seminar de informare destinat potenţialilor beneficiari de fonduri nerambursabile, în cadrul Caravanei de promovare a Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

Acest eveniment, la care au participat peste 70 de persoane din județele Teleorman și Giurgiu, a avut ca scop analizarea posibilităţilor de investiţii din liniile de finanțare POR 2014 –2020, ce vizează creșterea eficienței energetice pentru clădirile publice (Prioritatea de investiții 3.1 B), îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere pentru persoanele vârstnice (Prioritatea de investiții 8.1.3), dezvoltarea microîntreprinderilor (Prioritatea de investiții 2.1 A), precum și îmbunătățirea capacității IMM-urilor (Prioritatea de investiții 2.2).

Reamintim celor interesați că în următoarea perioadă Agenția va organiza seminarii de informare în județele Dâmbovița (Târgoviște, 30 ianuarie), Argeș (Pitești, 31 ianuarie) și în Prahova (Ploiești, 1 februarie). Pentru înscrierea la unul dintre aceste evenimente, vă invităm să completați formularul disponibil aici - https://goo.gl/forms/nfFuVfF8PQ4BqXOh2.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.