ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 25 Aprilie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 01 Aprilie 2016
Caravana POR 2014 – 2020: Mediul urban argeşean, pregătit să acceseze noi fonduri europene
În data de 31 martie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat un nou seminar de informare în cadrul caravanei POR 2014 – 2020, de această dată la Piteşti. La sediul Primăriei Municipiului Piteşti au fost invitaţi să participe reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale urbane din judeţul Argeş, pentru a afla care sunt noile oportunităţi de finanţare nerambursabilă pentru realizarea de investiţii ce vizează reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale şi revitalizarea oraşelor.

Cu această ocazie, au fost prezentate Ghidurile specifice pentru Prioritatea de investiţii 3.1 „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor” – operaţiunea 1 „Clădiri rezidenţale” şi pentru Prioritatea de investiții 5.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.

Proiectele privind reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale vor putea fi depuse continuu, în perioada 16 mai – 16 noiembrie a.c., contractarea urmând a fi realizată în conformitate cu principiul „primul venit, primul servit”, iar pentru investiţiile de rivitalizare a oraşelor vor putea fi depuse începând cu data de 25 mai până în data de 25 noiembrie a.c., apelul fiind de tip competitiv, cu termen limită de depunere.

Ghidurile specifice aferente priorităţiilor de investiţii 3.1 şi 5.2 pot fi consultate pe website-ul nostru http://regio.adrmuntenia.ro, secţiunea dedicată POR 2014 – 2020, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020, precum şi pe pagina de Internet a programului – www.inforegio.ro. ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.