ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 19 Mai 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 25 Martie 2016
Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului, finanțate prin Regio
Vineri, 25 martie, s-au lansat ghidurile specifice pentru Axa 5 – „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritățile de investiție 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural” și 5.2 – „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.
Prioritatea de investiții
5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural” are ca obiectiv specific impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale. În cadrul acestei priorităţi de investiţie se vor finanţa restaurarea, protecția, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivelor de patrimoniu UNESCO, patrimoniu cultural național (indiferent de localizare, urban sau rural) și patrimoniu cultural local din mediul urban.
Pot fi finanţate obiectivele de patrimoniu care se regăsesc în Lista patrimoniului mondial, Anexa A conform HG nr. 493/2004 pentru aprobarea metodologiei privind monitorizarea patrimoniului mondial şi Lista monumentelor istorice, actualizată prin Ordinul ministrului culturii aflat în vigoare la data depunerii cererii de finanţare privind clasarea ca obiectiv de patrimoniu/monument istoric.
Vor avea prioritate la finanțare acele obiective de patrimoniu localizate în teritorii conectate la creșterea economică, a căror restaurare va contribui în mod direct la creșterea competitivității arealului în care sunt localizate.
Proiectele depuse pentru a obține finanțare prin această prioritate vor avea valoarea totală cuprinsă între 100.000 și 5.000.000 de euro, în cazul obiectivelor de patrimoniu înscrise pe lista UNESCO, valoarea maximă a proiectului este de 10 milioane euro. Alocarea prezentului apel de proiecte pentru regiunea Sud Muntenia (FEDR + Buget de stat) este de
38,53 milioane euro.
Conform Ghidului solicitantului pentru Prioritatea 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, pot obține finanțare Unităţi administrativ-teritoriale, Autorităţi ale administraţiei publice centrale, Unități de cult, ONG-uri, Parteneriate între aceste entități, respectiv, Unitate administrativ-teritorială, în calitate de lider în parteneriat cu altă unitate administrativ-teritorială, cu o autoritate a administraţiei publice centrale, unitate de cult sau ONG; sau Autoritate a administraţiei publice centrale, în calitate de lider, în parteneriat cu o unitate administrativ-teritorială, o unitate de cult sau ONG.
În ceea ce privește Prioritatea de investiții 5.2 - "Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”, obiectivul este de a realiza reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici, mijlocii și municipiul București.
Valoarea maximă totală a proiectelor finanţate prin Prioritatea de investiții 5.2 va fi cuprinsă între 100.000 și 5.000.000 de euro. Regiunea Sud Muntenia va primi prin acest apel de proiecte 14,16 milioane euro.
Beneficiarii în cadrul acestei priorități de investiție vor fi unitățile administrativ teritoriale din mediul urban, precum și sectoarele Municipiului București, definite conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu excepția municipiilor reședință de județ, finanțate în cadrul axei prioritare dedicate dezvoltării urbane și parteneriate între unitățile administrativ teritoriale menționate anterior și UAT județ, cu lider de parteneriat unitatea administrativ teritorială din mediul urban.
Ghidurile solicitantului aferente celor două priorităţi de investiţii pot fi consultate pe website-ul nostru http://regio.adrmuntenia.ro, secţiunea dedicată POR 2014 – 2020, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/, precum şi pe pagina de Internet a programului – www.inforegio.ro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 - 2020 şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din POR puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.