ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Vineri, 28 Aprilie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Miercuri, 23 Decembrie 2015
Conferinţa regională de prezentare a raportului anual de implementare a Programului Operaţional Regional în Sud Muntenia
În data de 22 decembrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat Conferinţa regională de prezentare a raportului anual de implementare a Programului Operaţional Regional în Sud Muntenia. Evenimentul, ce a avut loc la sediul Agenţiei din municipiul Călăraşi, a fost organizat cu scopul de a prezenta stadiul implementării Regio până în prezent în Sud Muntenia, precum şi de a oferi reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi direcţiilor deconcentrate informaţii utile despre oportunităţile de finanţare din noul Program Operaţional Regional pentru perioada 2014 – 2020.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul POR 2007 – 2013 s-a depus un număr total de 1.285 de proiecte, prin care aplicanţii au solicitat finanţare nerambursabilă în valoare de peste 6,04 miliarde de lei. Dintre acestea, au fost contractate 757 de proiecte, ce au o valoare totală de peste 3,38 miliarde de lei (fonduri FEDR + fonduri din bugetul naţional).
Reamintim că prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, regiunii Sud Muntenia i-au fost alocaţi în total peste 2,66 miliarde de lei, în prezent gradul de utilizare a fondurilor solicitate fiind de peste 153%.
Conferinţa regională de prezentare a raportului anual de implementare a Programului Operaţional Regional în Sud Muntenia a fost ultimul eveniment de acest gen organizat în cadrul programului Regio 2007 – 2013, în total, de la lansarea acestuia fiind realizate şapte astfel de întâlniri de informare, în cadrul cărora autorităţile publice locale au aflat despre modul în care programul operaţional a contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea comunităţilor din regiunea noastră, cu ajutorul asistenţei financiare europene nerambursabile obţinute prin proiectele Regio.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.