ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Joi, 23 Martie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 06 Noiembrie 2015
Complexul de Servicii Sociale din oraşul Găeşti, modernizat cu fonduri Regio
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, prin directorul adjunct Direcţia Organism Intermediar, Mariana Vişan, a participat vineri, 6 noiembrie, la inaugurarea obiectivului de investiţii „Modernizare și extindere construcţie parter Centrul Social Găeşti”.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmboviţa, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare nerambursabilă Regio 2007 - 2013 în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenție 3.2 „Reabilitarea/ modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.
Proiectul „Modernizare și extindere construcţie parter Centrul Social Găeşti” a fost depus la începutul anului 2010, iar în noiembrie 2011 s-a semnat contractul de finanţare. Această investiţie a avut ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii infrastructurii a trei centre sociale din cadrul Complexului de servicii sociale, respectiv: Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi, Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul cu handicap sever şi Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi.
Valoarea totală a contractului a fost de 3.784.076,98 lei, din care valoarea totală eligibilă a reprezentat 2.899.205 lei (finanţare FEDR: 2.464.324,25 lei; finanţare din bugetul naţional: 376.896,65 lei; cofinanţare eligibilă beneficiar: 57.984,10 lei).
Durata de implementare a proiectului a fost de 49 de luni, perioadă în care s-au executat lucrări de modernizare a spaţiilor de la parter şi etajul I din Complexul de Servicii Sociale Găeşti şi au fost realizate dotările necesare pentru implementarea de noi activităţi de recreere, de educaţie, integrare/reintegrare socială (ergoterapie, cromoterapie şi meloterapie) în cadrul celor trei centre sociale aflate în complex. De asemenea, spaţiile de la parterul clădirii au fost extinse cu o sală de mese şi bucătărie, precum şi cu o spălătorie, o uscătorie şi o călcătorie.
Pe lângă acest obiectiv inaugurat vineri, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa a mai obţinut fonduri nerambursabile Regio pentru îmbunătăţirea infrastructurii sociale a Centrului multifuncțional de resurse şi servicii pentru adulți cu handicap şi a Complexului de servicii sociale „Casa Soarelui” din municipiul Târgovişte.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.