ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Joi, 23 Martie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Marti, 07 Iulie 2015
Termenele limită de decontare a cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor finanțate din POR 2007-2013!
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, anunţă toţi beneficiarii de fonduri Regio, care au în implementare proiecte prin acest program, că au fost stabilite termenele limită prin care pot solicita decontarea cheltuielilor prevăzute în contractele de finanţare aflate în derulare.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Instrucţiunea nr. 134/2015, a stabilit termenele limită de depunere a cererilor de rambursare şi a cererilor de plată, în vederea închiderii Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.

Beneficiarii vor putea efectua plăţi pentru activităţile efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin Regio maxim până în data de 31 decembrie 2015. Orice cheltuială efectuată după această dată nu va mai putea fi solicitată la rambursare.

În ceea ce priveşte cererile de rambursare finale, beneficiarii au ca termen de depunere a acestora la sediul Organismelor Intermediare data de 29 februarie 2016. Acele cheltuieli, care, prin natura lor, pot interveni după finalizarea proiectului (exp.: cheltuieli de audit), vor putea fi decontate până cel mult în data de 31 decembrie 2015.

Organismele Intermediare trebuie să transmită la Autoritatea de Management pentru POR atât cererile de rambursare aferente cererilor de plată, cât şi cererile de rambursare finale cel târziu până în data de 31 martie 2016. Plata cererilor de rambursare finale va fi efectuată de Autoritatea de Management către beneficiarii până la termenul limită de 30 aprilie 2016.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, până în data de 30 iunie 2015, la sediul Agenţiei au fost depuse 1.285 de proiecte, din care au fost semnate 757 de contracte de finanţare, cu o valoare nerambursabilă solicitată de 3.382.033.376,10 lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.