ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Marti, 22 August 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 28 Mai 2015
Întâlnire de lucru cu autorităţile publice locale din judeţul Călăraşi, privind oportunităţile de finanţare din POR 2014 – 2020
În data de 28 mai, la invitaţia Consiliului Judeţean Călăraşi, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, împreună cu directorul adjunct Direcţia Dezvoltare şi Comunicare, Daniela Traian, şi şeful Serviciului Comunicare, Cristina Radu, au participat la întâlnirea de lucru destinată reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale din Călăraşi.

Acest eveniment a fost organizat pentru a aduce în atenţia autorităţilor publice locale din judeţul Călăraşi noutăţile din ultima variantă a Programului Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014 - 2020, ce a fost transmisă la sfârşitul lunii trecute spre aprobare Comisiei Europene. În deschidere, directorul Liviu Muşat a declarat următoarele:

„Suntem într-o perioadă în care, împreună cu administraţia locală, în continuare principalul beneficiar al Programului Operaţional Regional, alături de alţi potenţiali beneficiari de finanţare din Regio, încercăm să vedem ce verificări mai pot fi propuse în Ghidul solicitantului general. Până în data de 5 iunie, termenul limită, se pot transmite din partea potenţialilor beneficiari diferite sugestii, întrebări, recomandări, care să fie analizate la nivelul Autorităţii de Management.

După cum ştiţi, faţă de programul anterior, pentru noul Regio aferent exerciţiului financiar 2014 – 2020 există o alocare suplimentară, ceea ce înseamnă o recunoaştere a faptului că prin acest mecanism se pot cheltui cel mai bine banii din programele europene. De asemenea, faţă de POR 2007 – 2013, elementele de noutate prevăzute în Ghidul general vizează următoarele: uniformizarea tipurilor de apeluri de proiecte pe toate axele lansate în cadrul POR 2014 – 2020; reducerea numărului documentelor necesare solicitantului în depunerea cererii de finanţare; scăderea perioadei de evaluare şi selecţie, prin cumularea sau eliminarea unor etape; acordarea unui punctaj suplimentar proiectelor aflate într-o fază avansată a pregătirii, precum şi pentru complementaritatea cu alte Programe Operaţionale/Strategii/Priorităţi de investiţii; încheierea contractelor de finanţare în baza SF sau DALI; menţinerea mecanismului cererilor de plată, introdus în aprilie 2013, cu impact substanţial asupra creşterii gradului de absorbţie.”

Evenimentul de astăzi este cea de-a patra întâlnire din luna mai cu autorităţile publice locale de la nivelul regiunii noastre de dezvoltare, după cele din judeţele Dâmboviţa, Teleorman şi Argeş, unde au fost prezentate şi analizate Axele prioritare ale Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, tipurile de activităţi şi solicitanţi eligibili.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.