ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 29 Martie 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Vineri, 08 Mai 2015
Ziua Europei, sărbătorită la ADR Sud Muntenia
Vineri, 8 mai, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat un eveniment dedicat Zilei Europei, denumit simbolic „Primăvara Europeană”, în dorinţa de a promova o gândire europeană şi de a populariza fenomenul de „Uniune Europeană” în rândul celor mici, precum şi pentru a-i informa despre investiţiile realizate la nivelul regiunii Sud Muntenia, cu ajutorul fondurilor Regio.
În acest an am sărbătorit Ziua Uniunii Europene împreună cu elevi din clasele III – IV de la Şcoala nr. 1 Modelu. Cei 30 de copii, îndrumaţi de către învăţătorii coordonatori, au realizat desene cu flori specifice statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi machete de flori naţionale confecţionate din materiale reciclabile. Elevii au prezentat creaţiile artistice, informându-ne despre simbolistica florilor de primăvară specifice ţărilor europene pe care le-au realizat cu toţii.
Ulterior, micuţii europeni au susţinut un program artistic, cu dansuri, cântece şi poezii. După momentul artistic, elevii şi cadrele didactice de la Şcoala nr. 1 Modelu au primit, în semn de apreciere pentru implicarea deosebită în acest proiect, diplome de participare din partea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Această sărbătoare reprezintă o zi a bucuriei de a fi împreună şi a voinţei de solidaritate a marii comunităţi din care fac parte cetăţenii Europei Unite, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.
inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.