ADR Sud Muntenia
Data ultimei actualizari : Miercuri, 24 Mai 2017
Acum ne puteţi găsi si pe
Joi, 05 Februarie 2015
Întâlnire de informare privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii 2014 – 2020
Miercuri, 4 februarie, a avut loc prima întâlnire de informare privind modul de utilizare a instrumentului CLLD (acţiuni de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii), ce va fi folosit în cadrul Axei prioritare 9 „Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban” din Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020 şi Axei prioritare 5 „Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii” din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020.

Întrunirea, ce a avut loc la sediul ADR Sud Muntenia, a fost condusă de către Daniela Traian, directorul adjunct al Direcţiei Dezvoltare şi Comunicare din cadrul Agenţiei, Steluţa Jalia, manager pubic în cadrul Direcţiei Generale Programe Europene – Serviciul Planificare din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Anton Enăchescu, expert în cadrul Direcţiei Generale de Analiză, Programare şi Evaluare din Ministerul Fondurilor Europene, precum şi Florin Botonogu, reprezentant al ONG-ului „Policy Center for Roma and Minorities”, membru afiliat ERGO Network (organizaţie activă în lupta împotriva discriminării romilor în UE).

La acest eveniment au participat peste 80 de persoane – reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai direcţiilor deconcentrate, precum şi ai organismelor neguvernamentale de la nivelul regiunii noastre, care au aflat informaţii utile privind oportunităţile de finanţare din cadrul celor două programe operaţionale (POR şi POCU), prin care pot fi realizate şi implementate strategiile integrate de dezvoltare locală pentru oraşele cu o populaţie de peste 20.000 de locuitori.

Pentru obţinerea de fonduri nerambursabile prin mecanismul CLLD, participanţii au aflat detalii importante despre constituirea Grupurilor de Acțiune Locală, consultarea partenerilor relevanți de la nivel local, precum şi despre elaborarea strategiei de dezvoltare locală și a portofoliului de proiecte aferente etc.. Prin Axa prioritară 9 „Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban” a POR pot fi realizate investiţii în domenii precum: infrastructura de locuințe sociale; infrastructura de servicii integrate medicale și sociale (centre comunitare integrate socio-medicale); infrastructura de educație; infrastructura de economie socială; infrastructura de sport, agrement şi activităţi cultural-comunitare; infrastructurile aferente spaţiilor publice urbane modernizate etc..

Axa prioritară 5 „Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii” a POCU are ca obiectiv reducerea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie. Sprijinul acordat va viza, pe de o parte, elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, inclusiv identificarea și dezvoltarea proiectelor relevante pentru soluționarea problemelor comunităților vizate, și, pe de altă parte, implementarea efectivă a strategiilor.

Evenimentul a făcut parte din campania de informare asupra modului de utilizare a instrumentului CLLD de către comunitățile locale, demarată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene.

inapoi la Stiri
Nota: Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.